Ministerul Sănătăţii anunţă că a reluat negocierile cu sindicatele din domeniu pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate, după ce acestea au fost suspendate în anul 2016.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a întâlnit, miercuri seară, cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale din domeniu şi a desemnat o comisie care negociază cu organizaţiile sindicale, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătăţii.

"Principalii beneficiari ai acestui contract sunt angajaţii din sistemul sanitar şi de aceea am convingerea că vom găsi o cale prin care să putem agrea conţinutul documentului. Vreau să semnăm acest contract în maxim 60 de zile", a declarat Pintea.

Contractul colectiv de muncă este documentul care stabileşte drepturile şi obligaţiile, timpul de muncă şi cel de odihnă ce revin salariaţilor din unităţile sanitare.

Potrivit sursei citate, contractul colectiv de muncă este un instrument important pentru asigurarea unui nivel corespunzător de protecţie socială a salariaţilor. Contract colectiv de muncă la nivel naţional asigură garanţii pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unităţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.