Ministerul Energiei a pus, marţi, în transparenţă decizională, pe site-ul instituţiei, proiectul de ordonanţă de urgenţă care elimină reglementarea privind depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în care trebuie precizat locul consum la care se acordă preţurile plafonate la energie electrică. Ministrul Virgil Popescu a precizat că Executivul va adopta acest act normativ, săptămâna viitoare, în ultima şedinţă de Guvern pe acest an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de ordonanţă de urgenţă care aduce modificări ordonanţei de urgenţă a Guvernului 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023 poate fi accesat AICI.

Prin urmare, proiectul de OUG elimină două alineate din OUG 27/2022 privind obligaţia depunerii la furnizor a unei declaraţie pe propria răspundere de către consumatorii casnici privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum.
 
De asemenea, este eliminată şi eglementarea privind nerespectarea depunerii acestei declaraţii care era prevăzută cu amenzi între 100.000 şi 400.000 lei.
 
Astfel, noul text al acestui proiect de OUG prevede că: articolul 1, alineatul (10) se abrogă, iar articolul 16, alineatul (3) va avea următorul cuprins: „(3) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (11), (12) şi (14), art. 9 alin. (1)- (3), (7), (9) şi (13), art. 15 alin. (3), art. 20 şi art. 23 alin. (5) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100.000 de lei la 400.000 de lei”. 
 
În nota de fundamentare a proiectului de OUG este motivată evitarea facturării diferite a consumatorilor casnici proprietari în raport cu consumatorii casnici chiriaşi
 
„pentru a evita facturarea diferită a consumatorilor casnici proprietari în raport consumatorii casnici chiriaşi, fapt ce necesită asigurarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu intre aceste două categorii de consumatori casnici, regim diferenţiat pe care îl stabileşte, la momentul actual, la art. 1 alin. (10), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare”, conform notei de fundamentare afişate pe site-ul Ministerului Energiei. 
 
„întrucât menţinerea acestei prevederi poate afecta grav persoanele care locuiesc cu chirie, persoane care, chiar dacă în conformitate cu consumul lunar realizat sau dacă se găsesc în situaţiile speciale menţionate la art. 1 alin (1) lit a, pct. ii), iii) sau iv) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare ar avea dreptul să beneficieze de preţ plafonat, nu ar putea beneficia de facilităţile oferite în lipsa unei eventuale declaraţii depuse de proprietar sau în lipsa unui contract încheiat direct cu un furnizor de energie electrică”, mai indică sursa citată. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.