Ministerul Educaţiei solicită Inspectoratelor Şcolare să verifice situaţia elevilor pe care familiile i-au retras în mod „deliberat” de la cursurile învăţământului obligatoriu, cerând inspectorilor şcolari să ia măsuri pentru informarea părinţilor cu privire la obligaţiile pe care le au pentru asigurarea dreptului de educaţie şi să colaboreze cu autorităţile locale pentru a monitoriza modul în care este respectat dreptul la educaţie al copiilor. Mnisterul cere, de asemenea, inspectoratelor şcolare „sesizarea organelor de cercetare pentru luarea tuturor măsurilor de intrare în legalitate”. Demersul Ministerului Educaţiei are loc în contextul în care doi părinţi din Bihor au fost trimişi în judecată şi condamnaţi fiindcă şi-au retras copiii de la şcoală, justificarea lor fiind aceea că nu sunt de acord cu utilizarea internetului, cu canalele TV media şi cu cursurile online pe care copiii le făceau în perioada de pandemie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Într-o adresă trimisă Inspectoratelor Şcolare de Direcţia Generală Învăţământ Preuniversitare şi Direcţia Generală Juridică şi Control din Ministerul Educaţiei şi prezentată de educatieprivata.ro, reprezentanţii ministerului cer inspectorilor din municipiul Bucureşti şi din judeţe să identifice cazurile de retragere a elevilor de la cursurile învăţământului obligatoriu. 
În documentul publicat de educatieprivata.ro, Ministerul cere inspectorilor şcolari să ia o serie de măsuri între care: „informarea părinţilor, prin intermediul unităţii de învăţământ, cu privire la obligaţiile care le revin pentru asigurarea dreptului la educaţie al copiilor”; „informarea şi colaborarea cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială ţi Protecţia Copilului pentru consiliere în vederea reînscrierii beneficiarilor primari în sistemul naţional de învăţământ”, „colaborarea cu autoritatea publică locală pentru a monitoriza modul în care este respectat dreptul la educaţie”, precum şi „informarea obligatorie a Ministerului Educaţiei cu privire la aceste situaţii”. 
Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Ministerul cere de asemenea inspectorilor şcolari să ia ca măsură „sesizarea organelor de cercetare pentru luarea tuturor măsurilor de intrare în legalitate”: 
Documentul datat 3 ianuarie 2024 este trimis dinspre Minister către Inspectoratele Şcolare „având în vedere informaţiile potrivit cărora în România există familii care îşi retrag deliberat copiii de la cursurile învăţământului obligatoriu, privându-i astfel de dreptul fundamental la învăţătură prevpzut de Constituţia României”. 
În adresă se mai arată că Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar stipulează formele de învăţământ şi unităţile înscrise în Registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar, iar „orice altă formă de funcţionare a unor entităţi care pretind că oferă servicii educaţionale echivalente învăţământului obligatoriu este în afara Legii nr. 198/2023”.
Legea prevede că părintele sau persoana care are în grijă un minor şi care în mod nejustificat îl retrage sau îl împiedică să urmeze cursurile învăţământului obligatoriu poate fi pedepsit cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, iar fapta rămâne nepedepsită dacă situaţia este remediată înainte de încheierea urmăririi penale. 
Demersul Ministerului Educaţiei are loc în condiţiile în care, recent, doi părinţi din judeţul Bihor, care au ales să-şi educe acasă toţi cei patru copii de vârstă şcolară, au fost trimişi în judecată şi au primit câte 4 luni de închisoare, însă cu amânarea aplicării pedepsei.
Conform reporterilor de la Adevărul, cazul a fost deschis anul trecut ca urmare a unei reclamaţii depuse de directorul Liceului teoretic Bratca din Aleşd, care a sesizat că în toamna lui 2021, cei doi părinţi şi-au retras din unitatea de învăţământ copiii cu vârste de 8, 10, 11 şi 13 ani, la momentul retragerii de la şcoală.  
„În faţa anchetatorilor, cei doi s-au declarat nemulţumiţi de faptul că, în 2020, au primit diverse notificări în care li se atrăgea atenţia că prezenţa la şcoală a copiilor este condiţionată de purtarea măştii ori erau informaţi despre vaccinare. Pe de alta, ei au fost deranjaţi de trecerea la predarea orelor în sistem online, întrucât nu le-au permis nici până atunci copiilor accesul la internet şi nici la televizor”, scrie Adevărul.
Copiii au fost înscrişi la Home Life Academy şi la West River Academy, unităţi şcolare private din SUA, care le oferă îndrumare părinţilor decişi să-şi educe singuri copiii contra unei taxe care, în 2021, s-a cifrat la 250 dolari pe an/familie.
Conform sursei citate, copiii au fost evaluaţi de către instituţiile publice autorizate care au stabilit că aceştia au mari lacune educaţionale, raportat la vârsta lor, iar părinţii nu au pregătirea să îi educe, în condiţiile în care mama are opt clase absolvite, iar tatăl este absolvent de liceu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.