Ministerul Educaţiei, prin Agenţia de Credite şi Burse de Studii, organizează concurs în vederea acordării burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat şi de doctorat, pentru stagii postdoctorale şi de cercetare, anunţă instituţia luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Educaţiei, se acordă burse cu următoarea durată: 340 de luni pentru stagii de studii universitare de masterat şi de doctorat; 200 de luni pentru stagii postdoctorale şi de cercetare.

”Concursul naţional pentru acordarea acestor burse se desfăşoară conform Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de acordare a burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat şi de doctorat, pentru stagii postdoctorale şi de cercetare, aprobat prin ordinul nr. 3.790/2023”, precizează ministerul.

La concursul naţional participă cetăţenii români, cu domiciliul stabil în România, din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular acreditate, din Academia Română şi din institutele de cercetare din subordinea sau din structura acestora, care se încadrează în una din următoarele categorii: - studenţi în ultimul an la studii universitare de licenţă; - studenţi la studii universitare de masterat; - studenţi - doctoranzi; - cadre didactice titulare din instituţiile de învăţământ superior de stat şi particular acreditate; - cercetători.

Înscrierea la concursul naţional se face prin depunerea unui dosar de candidatură la Registratura Agenţiei de Credite şi Burse de Studii/prin transmiterea acestuia prin poştă/prin curier/online la adresa dosare.candidatura@roburse.ro, până la termenul-limită anunţat: 2 mai 2023, mai spune ministerul Educaţiei în comunicat.

Bursele instituite prin H.G. nr. 118/2023 se acordă pentru stagii de studii universitare de masterat şi de doctorat, pentru stagii postdoctorale şi de cercetare, în domeniile de interes ale României aprobate anual prin ordin al ministrului educaţiei, persoanelor care sunt cetăţenii români, cu domiciliul stabil în România şi  provin din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular acreditate, din Academia Română şi din institutele de cercetare din subordinea sau din structura acestora.

Beneficiarii acestor burse primesc de la Ministerul Educaţiei, prin Agenţia de Credite şi Burse de Studii:

a) o bursă lunară destinată plăţii unor taxe şcolare şi, eventual, acoperirii cheltuielilor de hrană şi cazare, în limita cuantumurilor stabilite;

b) transport dus-întors, cu avionul, cu trenul sau cu autocarul, din România până la locul de stagiu şi retur, o singură dată pe an universitar;

c) plata unui tarif suplimentar pentru bagaje de cel mult 32 kg, în afara celor incluse în costul biletului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.