Ministerul Educaţiei precizează că nu vor fi probleme, până la sfârşitul acestui an, în privinţa acoperirii sumelor pentru plata salariilor şi a burselor.
”Ca urmare a unor declaraţii recurente în spaţiul public, Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează că, în pofida măsurilor de austeritate implementate recent pentru controlul crizei fiscal-bugetare, nu vor fi probleme până la sfârşitul acestui an în privinţa acoperirii sumelor pentru plata salariilor şi burselor”, a transmis ministerul, marţi, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, mnistrul Educaţiei, Daniel David, a declarat în repetate rânduri că, odată adoptate aceste măsuri de austeritate-criză, sistemul de educaţie-cercetare va trebui să intre într-o logică de stabilitate şi dezvoltare.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.