Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat, marţi, împreună cu Dumitru Udrea, secretarul general al Guvernului Republicii Moldova, un Memorandum de înţelegere între Ministerul Dezvoltării din România şi Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Memorandumul reprezintă un pilon esenţial care sprijină dezvoltarea unei administraţii publice performante. Un personal bine pregătit şi bine gestionat reprezintă unul dintre cele mai importante atuuri prin care administraţia publică a unei ţări poate să răspundă în mod real nevoilor şi provocărilor actuale şi să asigure servicii publice la standarde de calitate înalte”, a afirmat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, citat într-un comunicat de presă transmis de MDLPA.

Semnarea documentului are ca obiectiv întărirea şi promovarea cooperării bilaterale în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici pentru realizarea unei analize comparative a celor două sisteme administrative, cu accent pe funcţia publică; identificarea şi promovarea măsurilor recente de reformă realizate de cele două state, precum şi a modelelor de bună practică; elaborarea şi promovarea unor măsuri de reformă şi îmbunătăţire a legislaţiei aplicabile funcţiei publice şi funcţionarilor publici din cele două ţări.

Conform comunicatului, domeniile de cooperare vizează, în principal: aplicarea standardelor de calitate în administraţia publică; consolidarea sistemului de dezvoltare profesională a funcţionarilor publici, inclusiv prin diversificarea instrumentelor utilizate; consolidarea capacităţilor de elaborare a politicilor în domeniul funcţiei publice; mecanisme de motivare financiară şi non-financiară; crearea unui sistem electronic de evidenţă unitară a personalului din serviciul public; pregătirea specifică destinată funcţiilor de conducere; identificarea şi implementarea unor mecanisme de reconversie profesională şi menţinere a personalului specializat din administraţia publică; dezvoltarea capacităţilor Cancelariei de Stat al Republicii Moldova în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici.

”Îmi exprim încrederea că semnarea acestui Memorandum va pune bazele unei colaborări fructuoase între autorităţile publice din cele două state şi va permite dinamizarea cooperării între România şi Republica Moldova cu privire la managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, cu rezultate pe termen mediu şi lung pentru ambele ţări”, a adăugat Cseke Attila.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.