Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 91.458.864,62 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 117 obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), anunţă instituţia într-un comunicat oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, pentru etapa I a fost plătită suma de 7.093.700,76 de lei pentru 13 obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 84.365.163,86 de lei pentru 104 de proiecte de investiţii.

Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://mdlpa.ro/pages/plati. Î

n cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.