Direcţia generală pentru armamente din cadrul MApN a transmis, miercuri, către Avioane Craiova S.A., invitaţia de participare la procedura de atribuire, prin negociere, fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, a contractului pentru revitalizarea şi modernizarea a 10 aeronave IAR-99 standard.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prin lansarea invitaţiei de participare către Avioane Craiova S.A., Ministerul Apărării Naţionale respectă orientarea strategică asumată în implementarea programelor majore de înzestrare, de angajare, la nivelul maxim posibil, a resurselor industriei de apărare din România”, a anunţat Ministerul Apărării.

Potrivit sursei citate, programul de revitalizare şi modernizare a 10 avioane IAR-99 Standard din dotarea Forţelor Aeriene Române la varianta IAR-99 SM (Standard Modernizat) are ca obiectiv realizarea capabilităţii aeriene de şcoală şi antrenament pentru pregătirea avansată a piloţilor în vederea trecerii la zborul pe aeronavele F-16 operate de aviaţia militară română, precum şi menţinerea capabilităţii aeriene de sprijin aerian apropiat şi intervenţia împotriva ţintelor aeriene de viteză mică.

”Prin transmiterea invitaţiei de participare MApN a îndeplinit primul pas din procedura legală aplicabilă în această situaţie, urmând ca uzina craioveană să prezinte o ofertă care să îndeplinească cerinţele stabilite de Forţele Aeriene pentru noua capabilitate aeriană. Revitalizarea şi modernizarea efectivă a aeronavelor va fi realizată, în situaţia îndeplinirii condiţiilor legale pentru încheierea contractului de atribuire, în perioada 2020-2024”, a mai transmis MApN.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.