Ministerul Apărării anunţă că cele 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcţiei medicale a MApN acţionează, începând de miercuri, în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile, la propunerea şi solicitarea Direcţiilor de sănătate publică judeţene, conform instrucţiunilor Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Echipele vaccinatoare sunt formate din personal medico-sanitar din cadrul MApN (medici şi asistenţi medicali) şi paramedici din cadrul DSU, în funcţie de numărul de beneficiari şi capacitatea spaţiului de vaccinare amenajat în localitate. Centrele mobile de vaccinare sunt organizate în containere asigurate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, iar echipele mobile îşi desfăşoară activitatea în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale şi asigură, la nevoie, vaccinarea persoanelor nedeplasabile la domiciliu”, a transmis MApN, înr-un comunicat de presă.

Echipele şi centrele mobile sunt arondate spitalelor militare şi acţionează după cum urmează:

• Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” – pentru judeţele Ilfov, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Prahova;

• Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Academician Ştefan Milcu”, Bucureşti – pentru judeţele Buzău, Călăraşi şi Ialomiţa;
• Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu”, Piteşti – pentru judeţele Vâlcea şi Argeş;
• Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu”, Constanţa – pentru judeţele Constanţa şi Tulcea;
• Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac”, Iaşi – pentru judeţele Iaşi, Neamţ, Suceava şi Botoşani;
• Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu”, Focşani – pentru judeţele Vrancea, Bacău şi Vaslui;
• Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti”, Galaţi – pentru judeţele Galaţi şi Brăila;
• Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu”, Timişoara – pentru judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin şi Bihor;
• Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin”, Sibiu – pentru judeţele Sibiu, Alba, Hunedoara şi Mureş;
• Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilan”, Cluj-Napoca – pentru judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud;
• Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Regina Maria”, Braşov – pentru judeţele Braşov, Covasna şi Harghita;
• Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Ştefan Odobleja”, Craiova – pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj şi Olt.

Totodată, transportul echipamentelor şi materialelor necesare procesului de vaccinare, precum şi transportul vaccinurilor pentru fiecare echipă de vaccinare vor fi asigurate de MApN.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.