Ministrul propus al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a răspuns acuzaţiilor aduse de Florin Cîţu potrivit cărora, din cauza ei, România a pierdut peste 4,7 milioane de euro pentru decontarea costului testelor de COVID, precizând că cine trimite aceste dezinformări în spaţiul public este superficial şi nu a citit tot ghidul. Mihăilă susţine că nu a renunţat la teste, ci a cerut să afle şi dacă acestea puteau fi folosite şi pentru testarea în şcoli.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ioana Mihăilă a fost întrebată în cadrul audierilor de la comisiile de specialitate dacă este adevărat că ne-a pus la dispoziţie Comisia Europeană pentru două milioane de teste pentru COVID şi România nu a făcut solicitare în acest sens.
 
“Este vorba de o sumă de 4,7 milioane de euro pe care Comisia Europeană a pus-o la dispoziţia României pentru decontarea testelor COVID-19 fie teste antigen rapide, fie teste PCR, utilizate în emiterea certificatului verde, iar ca un criteriu ca aceşti bani să fie decontaţi, era specificat tocmai dovada că aceste persoane, care îşi decontează testul circulă în statele din Uniunea Europeană”, a transmis ministrul propus al Sănătăţii.
 
Mihăilă a precizat că cine transmite aceste dezinformări este suficient de superficial încât să nu citească tot ghidul.
 
“Din păcate, cine trimite aceste dezinformări în spaţiul public, este suficient de superficial încât să nu citească întreg ghidul. Pot să vă pun la dispoziţie ghidul şi în limba engleză şi în limba română. Ce am făcut nu a fost să renunţ la aceste teste, ci a fost să transmit direcţiei din Ministerul Sănătăţii să întrebe Comisia Europeană dacă aceste teste pot fi utilizate şi cu alt scop, având în gând în principal posibilitatea de a aloca aceste resurse financiare pentru testarea în şcoli. Iar banii nu au fost pierduţi, din ce înţeleg de la colegii mei s-a depus cererea de proiect”, a mai afirmat Ioana Mihăilă. 
 
Premierul interimar Florin Cîţu a acuzat-o pe Ioana Mihăilă, că nu a avizat şi semnat la timp un contract în valoare de peste 4,7 milioane de euro care ar fi permis decontarea a zeci de mii de teste de coronavirus.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.