Metrorex a anunţat, miercuri, programul circulaţiei trenurilor de metrou în perioada sărbătorilor de iarnă. În general, se va circula conform graficelor pentru zilele de week-end şi sărbători legale. În noaptea de Revelion, garniturile de metrou vor circula la intervale de 10 sau 20 de minute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Metrorex, în zilele de  25, 26, 29, 30 decembrie şi 1, 2 ianuarie 2019, pe toate magistralele trenurile vor circula conform graficelor pentru zilele de week-end şi sărbători legale.

În zilele de 24, 27, 28, 31 decembrie, precum şi 3, 4 ianuarie 2019, trenurile vor circula pe Magistrala 1 (Republica- Dristor 2) şi Magistrala 3 (Anghel Saligny- Preciziei) la un interval de 7 minute,  pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera) la un interval de 4 minute,  iar pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2- Parc Bazilescu) la un interval de circa 11 minute.

”Ca în fiecare an, Metrorex este la dispoziţia călătorilor săi şi în noaptea de 31 decembrie 2018/ 1 ianuarie 2019, trenurile de metrou vor circula între orele 00:00 – 1:00 la un interval de 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00 la un interval de 20 minute”, anunţă compania.

Metrorex anunţă, de asemenea, că va introduce trenuri suplimentare în funcţie de fluxul de călători.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.