Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea zonelor ţării, până luni seară. Au fost emise mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu, meteorologii anunţând precipitaţii care pot cumula 80 de litri pe metru pătrat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit meteorologilor, până duminică, la ora 21.00, este cod portocaliu în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Olteniei, local în nordul Munteniei şi în vestul Moldovei.

”Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40 l/mp şi pe arii restrânse 60...80 l/mp”, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie.

Tot până la ora 21.00, este cod galben local în Moldova, Muntenia şi estul Olteniei.

Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie şi, izolat, grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.

De duminică, de la ora 21.00, până luni la ora 10.00, va fi cod portocaliu în estul Transilvaniei şi local în Maramureş, vestul Moldovei şi în nordul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă, îndeosebi prin acumulare, vor depăşi 40 l/mp şi, pe arii restrânse 60 l/mp.

În acelaşi interval va fi cod galben în Transilvania, Maramureş, Muntenia, vestul Moldovei şi nordul Olteniei.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi izolat 30...40 l/mp”, au mai transmis meteorologii.

În cursul zilei de luni, va fi cod galben în Dobrogea, Moldova, Transilvania şi local în Muntenia şi Maramureş.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie şi, izolat, grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi izolat 30...50 l/mp”, au mai precizat meteorologii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.