Temperaturile vor fi peste cele obişnuite, atât în luna septembrie, cât şi în prima săptămână din octombrie, la nivelul întregii ţări, indică prognoza pe patru săptămâni făcută publică vineri de meteorologi. Cantittăţile de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a intervalului.
Săptămâna 08.09.2025 – 15.09.2025
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile vestice şi sudice.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Săptămâna 15.09.2025 – 22.09.2025
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile nordice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 22.09.2025 – 29.09.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar mai ales în vestul şi sudul teritoriului.
Regimul pluviometric va avea o tendinţă uşor deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele nordice.
Săptămâna 29.09.2025 – 06.10.2025
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea sudică a teritoriului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.