Meteorologii avertizează că începând de săptămâna viitoare România se va confrunta cu un nou val de caniculă, dar şi cu o vreme instabilă, cu furtuni puternice, care însă nu vor fi de intensitatea celor înregistrate zilele trecute. Potrivit meteorlogilor, izolat, temperaturile pot atinge 37-38 de grade.
„În ceea ce priveşte evoluţia vremii în zilele următoare, ne aşteptăm ca un nou val de căldură să se extindă, să cuprindă partea de sud a ţării şi de aceea, mâine (n. red. duminică) şase judeţe din sud vor fi în cod galben de temperaturi caniculare, când se aşteaptă 35-36 de grade în judeţele Dolj, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov şi în Capitală, unde disconfortul termic va fi în creştere. Luni şi marţi, acest val de căldură se intensifică în jumătatea de sud, iar temperaturile ajung la 37, posibil izolat 38 de grade”, a declarat, sâmbătă, la Digi24, meteorologul Mihai Huştiu.
Potrivit meteorologului, marţi, miercuri şi joi, vremea devine instabilă, mai ales în jumătatea de nord, la deal şi la munte, dar fenomenele de instabilitate îşi vor face apariţia marţi spre seară şi mai ales miercuri şi în partea de sud a ţării.
„Cu alte cuvinte, iarăşi avem ţara împărţită între canicule şi furtuni, care probabil vor creşte în intensitate pe măsură ce temperaturile vor fi tot mai ridicate, asta înseamnă un potenţial tot mai mare de severitate al acestor furtuni”, a afirmat Huştiu.
Meteorologul a spus că, deşi se aşteaptă în continuare grindină şi furtuni puternice, acestea nu vor fi de intensitatea celor de zilele trecute.
„Cu siguranţă, săptămâna viitoare va fi una cu multă instabilitate. Aş spune totuşi că intensitatea fenomenelor de instabilitate este mai redusă faţă de ce am avut în primele zile ale acestei săptămâni, când am văzut temperaturi de 39-40 de grade, iar apoi a ajuns o masă de aer foarte rece, astfel că contrastul termic a fost mare între vestul şi partea de sud-est a ţării, aşa încât au fost ingredientele pentru furtuni de o violenţă foarte mare, cu viteze ale vântului de peste 100-120 de kilometri pe oră în vestul ţării unde au fost emise coduri roşii în acest sens”, a precizat meteorologul.
Acesta a punctat că săptămâna viitoare, totuşi, „nu sunt chiar întrunite toate condiţiile pentru fenomene la fel de intense”, a conchis meteorologul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.