Principesa Margareta, custodele coroanei, transmite un mesaj la împlinirea unui secol de la încheierea Primului Război Mondial, afirmând că suferinţa şi sacrificiul strămoşilor noştri ne leagă astăzi în omenie, speranţă, compasiune şi toleranţă., dar şi în mândrie, întrucât, ca orice profundă suferinţă, tragedia celor de acum o sută de ani are în ea ceva înălţător şi dătător de curaj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mă adresez fiecărui român în parte, oriunde s-ar afla, în ţară sau în lumea largă. Astăzi, în a unsprezecea zi din cea de-a unsprezecea lună a anului, la ora unsprezece, întreaga umanitate comemorează un secol de la încheierea Marelui Război, o tragedie care a costat peste nouă milioane de vieţi, pe întreg globul pământesc”, afirmă principesa Margareta.

Custodele Coroanei aminteşte că România a pierdut acum o sută de ani mai bine de o jumătate de milion de oameni de toate vârstele, dintr-o populaţie totalizând 7,5 milioane de locuitori.

”Vă chem să trăim în această dimineaţă un moment de comuniune, în suflet şi în gând. Fiecare dintre familiile noastre a avut o victimă în anii cumpliţi ai Primului Război Mondial. Fiecare dintre familiile noastre a fost în doliu, acum un secol. Suferinţa şi sacrificiul strămoşilor noştri ne leagă astăzi în omenie, speranţă, compasiune şi toleranţă. Şi în mândrie. Ca orice profundă suferinţă, tragedia celor de acum o sută de ani are în ea ceva înălţător şi dătător de curaj”, continuă principesa.

Principesa Margareta subliniază că este şi un moment de reculegere în memoria celor care, pentru Naţiune şi Coroană, au sacrificat totul.

”În ciuda superiorităţii forţelor ostile, românii au rezistat şi au atins, în numai doi ani, idealul suprem, consolidându-şi identitatea şi viitorul. Fidelitatea cu care românii s-au adunat în jurul Coroanei a fost temelia luptei politice şi diplomatice a oamenilor de stat pentru recunoaşterea unirii şi consolidarea influenţei româneşti în Europa. Se spune adesea că românii au fost norocoşi să aibă o regină precum Maria şi un suveran loial precum Ferdinand I, străbunicii mei. Se poate spune însă şi contrariul: Ferdinand I şi Maria au fost norocoşi să aibă un astfel de popor. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, încheie custodele Coroanei.

Ziua Armistiţiului este celebrată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antanta şi Puterile Centrale la Compiegne, Franţa, eveniment ce a marcat încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial şi a intrat în vigoare începând cu ora 11.00 - cea de-a unsprezecea oră a celei de-a unsprezecea zile din a unsprezecea lună a anului 1918.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.