Şeful secţiei ATI de la Spitalul de Arşi, dr, Adrian Stănculea, şi asistenta şefă a aceleaişi secţii sunt audiaţi, vineri, la Poliţia Capitalei, în legătură cu cele două morţi suspecte înregistrate în ultima perioadă, respectiv pacientul cu viermi în răni şi femeia căreia i s-a făcut o transfuzie greşită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
La Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei au loc, vineri, audieri în cazul celor două morţi suspecte de la Spitalul de Arşi. La această oră sunt audiaţi şeful secţiei ATI, dr. Adrian Stănculea şi asistenta şefă a aceleiaşi secţii.
 
Medicul Adrian Stănculea, care este şi purtător de cuvânt al Spitalului de Arşi, a spus, când a sosit la audieri, că nu dă declaraţii presei. "Nu fac declaraţii. Aveţi dreptul să fabulaţi", a spus Stănculea.
 
Potrivit unor surse judiciare, urmează ca vineri să sosească la Poliţia Capitalei un raport al Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti pe tema igienei din Spitalul de Arşi, care va fi depus la dosarul celor două morţi suspecte.
 
Inspecţia Sanitară a dispus, joi, suspendarea activităţii în secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, până la remedierea deficienţelor constatate, spitalul fiind amendat cu 6.000 de lei. 
 
"În urma controlului efecutat astăzi (joi, n.r.), Inspecţia Sanitară a decis interzicerea serviciilor de asistenţă medicală care implică utilizarea secţiei ATI la Spitalul de Arşi. În acest moment sunt doi pacienţi pe secţia ATI. După transferarea acestora, activitatea secţiei se suspendă complet până la remedierea deficienţelor. Între timp, spitalul nu poate primi noi cazuri care ar necesita activitatea secţiei ATI", a anunţat, joi seară, Ministerul Sănătăţii.
 
Conform sursei citate, măsurile pe care trebuie să le ia spitalul sunt: igienizarea totală a secţiei ATI, montarea de plase la geamuri acolo unde este nevoie şi remedierea instalaţiei de climatizare.
 
De asemenea, în urma controlului inspectorii au dispus amenzi de 6.000 de lei.
 
Gazeta Sporturilor a difuzat, joi, o înregistrare video de la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală cu un pacient care avea viermi într-o plagă din spatele urechii, imaginile fiind filmate de un medic care spune că în spital mai este un caz similar, în condiţiile în care secţia este invadată de muşte. Imaginile au fost realizate în urmă cu două zile, în secţia Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului.
 
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Adrian Stănculea, a anunţat, joi dimineaţă, că pacientul, în vârstă de 77 de ani, a decedat, "însă nu din cauza larvelor".
 
Tot la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, o femeie de 68 de ani a murit după ce i-a fost făcută o transfuzie cu o grupă greşită de sânge. 
 
În ambele cazuri, Poliţia Capitalei face cercetări, iar joi o echipă de poliţişti de la Serviciul Omoruri a ridicat documente de la spital.
 
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, joi, că prioritatea sa este relocarea Spitalului de Arşi din Capitală, unde situaţia este gravă, el spunând că a luat în calcul de mai multe ori închiderea acestei unităţi. 
 
Ministrul a afirmat că la acestă unitate sunt probleme grave de management şi de personal insuficient şi este inadmisibil ca după şase luni de la Colectiv să nu fi învăţat nimic.
 
Voiculescu a declarat, joi seară, la Digi 24, că speră că medicul care a filmat rana cu larve, după ce a lăsat camera, a ajutat pacientul.
 
Vlad Voiculescu a mai spus că, dacă în acest moment se întâmplă în România un accident cu victime cu arsuri, pacienţii trebuie trimişi în străinătate, pentru că nu există posibilitatea de a fi îngrijiţi în ţară, în condiţiile în care la Spitalul de Arsuri din Capitală situaţia este gravă, iar la Secţia de arşi de la Floreasca toate paturile sunt ocupate.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.