Medicul Mihaela Zaharia, vicepreşedintele Federaţiei sindicale Solidaritatea Sanitară, anunţă că federaţia ai cărei membri au participat, luni, la un protest în Capitală îşi doreşte o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, pentru a discuta nivelul veniturilor celor din sistemul sanitar. ”Nu cerem nimic în plus, cerem doar actualizări, aşa cum au promis prin legea salarizării, cea veche”, afirmă medicul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi sperăm că avem o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului (...) Nu cerem nimic în plus, cerem doar actualizări, aşa cum au promis prin legea salarizării, cea veche”, a afirmat, marţi, la Medika Tv, vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară. 

Mihaela Zaharia a amintit că angajaţii din sistemul sanitar au notificat Guvernul, în 31 ianuarie, cu privire la iminenţa declanşării unei greve generale în sistem.

”Greva generală este ultima etapă a manifestărilor pe care o federaţie sindicală le poate efectua pentru a-şi susţine membrii. Am pornit cu proteste, ne-am asociat şi cu alte federaţii, care între timp au renunţat. (...) Ni se flutură informaţii că noua lege a salarizării va aşeza veniturile tuturor angajaţilor din sănătate pe un făgaş mai bun”, a adăugat Mihaela Zaharia.

Medicul a explicat că, din cauza faptului că veniturile lor nu au fost actualizate, foarte mulţi medici au renunţat la a face gărzi.

”În prezent, gărzile medicilor sunt plătite cu tariful orar raportat la salariile din 2018. Asta înseamnă că două gărzi sunt plătite la preţ de una. Este şi umilitor pentru noi. Iar în timpul sărbătorilor, se întâmplă acelaşi lucru, plata orelor se face la jumătate”, a detaliat medicul.

În ceea ce priveşte asistenţii, infirmierii şi brancardierii, Zaharia a spus că numeroşi angajaţi care fac parte din aceste categorii s-au îmbolnăvit din cauza condiţiilor grele de muncă, fiind numeroase cazuri în care aceşti angajaţi îşi caută alte locuri de muncă, inclusiv în sistemul privat.

Potrivit acesteia, şi personalul TESA, personal de suport din spitale, se confruntă cu probleme, legate în special de deficitul de personal.

”Sunt foarte puţini. Foarte mulţi lucrează peste program, tocmai pentru că înţeleg care este situaţia”, a adăugat Mihaela Zaharia.

”Ar trebui ca guvernanţii să înţeleagă: noi nu facem rabat la muncă, muncim la fel de mult. Niciodată nu vom da pacienţii deoparte, dar avem nevoie să fim respectaţi”, a concluzionat medicul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.