Consilierul prezidenţial la Departamentul de sănătate Publică Loreta Păun, medic primar endocrinolog, afirmă că datele statistice arată că în 2022, în România, peste 62% dintre persoane erau supraponderale sau obeze. De asemenea, ea a menţionat că un studiu din 2020 a indicat că trei din zece copii cu vârsta cuprinsă între 7 – 10 ani sunt supraponderali sau suferă de obezitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Loreta Păun a participat marţi, la Maratonul Medika TV: Cum tratăm corect obezitatea. 
Ea a afirmat că în România problema este legată de ritmul de creştere a cazurilor de obezitate. 
“În România, problema majoră este ritmul de creştere a numărului de cazuri cu obezitate şi sunt cazuri de obezitate de la cele mai fragede vârste. Mă întâlnesc frecvent cu paciente de vârsta adolescenţei, care vin şi din considerente estetice, dar ele fac repetate cure de slăbire şi pe moment este posibil să aibă efect, dar nu pe termen lung. Aici ne confruntăm inclusiv cu situaţia tulburărilor de comportament alimentar care a devenit destul de importantă şi în România, atât anorexia nervoasă, situaţia în care pacienta refuză să mănânce, ea consideră că e grasă deşi nu este, deci are o imagine deformată asupra propriului corp, dar şi bulimia în care persoana mănâncă fără oprire în episoade necontrolate cantităţi mari de alimente într-un timp scurt, după care cuprinsă de remuşcări îşi provoacă vărsături sau ia anumite medicamente care îi provoacă purgaţie. Există şi echivalente în care tinerele merg la sala de forţă şi stau ore în şir în ideea de a slăbi. Aceste tulburări necesită un tratament dublu, endocrinologic şi psihologic, pentru că ele pot ascunde probleme importante pentru tinerele respective”, a declarat Loreta Păun. 
 
 

Ea a prezentat şi câteva statistici despre nivelul de obezitate din ţara noastră. 
“Ultimele statistici prezentate de Institutul Naţional de Statistică în 2022 ne spun că peste 62% din persoane la nivelul anului respectiv erau supraponderale sau obeze. Pentru România este o cifră destul de îngrijorătoare. Institutul Naţional de Sănătate Publică a realizat în 2020 urmând un protocol numit COSI – European Childhood Obesity Surveillance Initiative – care a arătat că 3 din 10 copii cu vârsta cuprinsă între 7 – 10 ani sunt supraponderali sau suferă de obezitate. Asta chiar este o problemă importantă pentru că obezitatea din copilărie pe termen lung are consecinţe în viaţa adultă, motiv penru care cred că ar trebui să atenţie deosebită acestei categorii de vârstă, mai ales că tentaţiile sunt mari”, a mai transmis Loreta Păun.
Medicul primar endocrinolog s-a referit şi la câteva cauze ale obezităţii. 
“Dacă este să vorbim despre cauzele obezităţii, ştim că dincolo de factorii genetici care au fost mult studiaţi şi din păcate puţin descrişi până la ora actuală, alimentaţia rămâne principala cauză care alterează acest echilibru fin dintre aport şi consum. Obezitatea înseamnă un dezechilibru între ceea ce ingerăm şi ceea ce consumăm. Astăzi copiii noştri nu mai fac mişcare, sunt extrem de sedentari din cauza accesului la informaţii prin mijloacele IT, tabletele, telefoanele sunt la îndemâna oricui şi atunci mult mai greu îi convingi să facă sport”, a mai declarat Loreta Păun.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.