Medicul Marian Stamate de la Spitalul Clinic Colţea, specializat în otorinolaringologie, postează joi, o lungă listă cu materiale sanitare care lipsesc din stocurile spitalului şi de care medicii ar avea nevoie inclusiv pentru tratarea refugiaţilor ucraineni, în cazul în care aceştia ar apela la serviciile publice medicale româneşti. Lista conţine de la mănuşi sterile şi seringi potrivite diverselor acte medicale, la ceea ce medicul numeşte „un banal computer tomograf”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Mesajul medicului Marian Stamate, postat joi, de Ziua Mondială a Sănătăţii, este transmis în contextul în care acesta subliniază că ia în calcul faptul că, la un moment dat, refugiaţii ucraineni vor avea nevoie de serviciile medicale publice româneşti. 
„În ultima gardă ne-am confruntat cu următoarele lipsuri:  mănuşi sterile gata rupte din ambalaj, nu am avut perfuzoare, nu am avut seringi potrivite indicaţiilor medicale (exemplu: testările la antibiotice s-au făcut cu seringi de 20 ml, idem administrări de medicamente injectabile în cantităţi mici efectuate tot cu 20 ml), nu am avut sonde de aspiraţie necesare pentru refugiaţii ucraineni care vor avea nevoie de eliberarea căilor respiratorii - în caz contrar urmând a se sufoca după ce au scăpat din iadul războiului. De asemenea, nu avem cu ce să oprim sângerările nazale ale acestor oameni marcaţi deja de ororile trăite, întrucât lipsesc cu desăvârşire tampoanele nazale hemostatice - ar fi inuman să îi supunem din nou ororii suplimentare a  efectuării unor manevre hemostatice barbare cu comprese împinse una după cealaltă în cavitatea nazală, mai ales că nu deţinem la camera de gardă nici un echipament de cauterizare. De asemenea, o donaţie constând într-un microscop de examinare otica ar fi foarte util, întrucât , în situaţia în care mulţi refugiaţi din Ucraina locuiesc şi dorm în spaţii improvizate, sunt foarte probabile cazurile de corpi străini auriculari, mai precis gândaci sau alte insecte” svcrie Marian Stamate joi după amiază, pe Facebook. .
El subliniază că medicii din spitalul Colţea ar avea nevoie de o donaţie constând într-un „banal computer tomograf”, arătând că fără acesta expertiza lor este „inutilă, singurul gest util fiind acela al redirecţionării” pacienţilor ucraineni care ar sosi în urgenţă cu traumatisme, afecţiuni infecţios-inflamatorii complexe sau patologie tumorală , redirecţionare despre care doctorul spune că „se întâmplă şi cu pacienţii români”.
În acest context, medicul transmite că cei care doresc să îi ajute preventiv pe refugiaţii ucraineni pot să încerce să trimită donaţii şi ajutoare pe adresa Spitalului Colţea.
„Sper că inimosul popor român, atât de rapid şi profund implicat în actuală criză a refugiaţilor ucraineni, să le vină încă o dată în ajutor, fără preget sau zăbavă. De asemenea, estimez că ar fi foarte benefică implicarea Crucii Roşii şi a autorităţilor centrale şi locale, deopotrivă. Astfel încât efortul umanitar să nu fie şi să nu rămână doar o lozincă şi atât”, mai scrie Marian Stamate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.