Guvernul a adoptat, joi, mai multe măsuri privind reorganizarea Ministerului Apărării, Direcţia Medicală, care subordonează unităţile sanitare şi Institutul "Cantacuzino", trecând sub comanda Statului Major al Apărării. Tot în subordinea SMAp au trecut o serie de instituţii militare de învăţământ superior.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale.

Prin acest act normativ au fost reorganizate sau resubordonate unele structuri din cadrul MApN, cu preponderenţă din domeniile înzestrării, managementului instituţiilor de învăţământ şi al unităţilor din reţeaua sanitară proprie a Ministerului Apărării Naţionale, în scopul eficientizării activităţii şi elaborării unui răspuns coerent şi întrunit la provocările mediului de securitate, inclusiv în spectrul neconvenţional, hibrid şi al furnizării sprijinului necesar pentru managementul crizelor şi al situaţiilor de urgenţă, arată MApN într-un comunicat de presă.

Astfel, Direcţia medicală, care va subordona unităţile sanitare ale MApN, inclusiv Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino”, a fost trecută sub comanda Statului Major al Apărării (SMAp).

"Această decizie va permite conducerea unitară şi operaţionalizarea acţională a structurilor sanitare şi realizarea eficientă a actului medical atât pentru structura de forţe ale armatei, cât şi pentru sprijinirea autorităţilor centrale şi locale, asigurarea unui flux logistic corespunzător şi aprovizionarea cu echipamente şi materiale medicale", precizează MApN.

Tot în subordinea SMAp au trecut şi o serie de instituţii militare de învăţământ superior – Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi Academia Tehnică Militare "Ferdinand I” – cu menţinerea autonomiei universitare, ceea ce va permite crearea unui cadru coerent al învăţământului militar, centrat pe nevoile instituţiei militare şi corelat cu sistemul naţional de învăţământ, demers imperios necesar pentru coordonarea eficientă a sistemului de educaţie şi formare profesională şi pentru realizarea unui management unitar şi integrat al tuturor proceselor educaţionale.

Conform sursei citate, o altă modificare adusă de ordonanţa de urgenţă este transformarea Departamentului pentru armamente în direcţie generală a MApN, ceea ce va avea ca rezultat reducerea birocraţiei şi a timpului de reacţie în vederea realizării unor achiziţii de tehnică, echipamente şi tehnologie care pot fi puse la dispoziţia industriei naţionale de apărare şi integrarea acestora pentru realizarea unor produse naţionale la preţuri competitive.

Aceste modificări au fost aduse Legii 346/2006, în urma unei analize făcute la nivelul MApN privind participarea structurilor militare la implementarea şi aplicarea măsurilor luate în perioada stării de urgenţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.