"Marşul pentru Europa" este programat, sâmbătă, la Bucureşti, dar şi în alte oraşe europene, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la formarea Uniunii Europene. Manifestanţii se vor întâlni în Piaţa Victoriei, unde vor să elibereze 300 de baloane cu heliu, apoi vor porni în marş spre Piaţa Universităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Timp de 60 de ani, Comunitatea Europenă şi apoi Uniunea Europeană au contribuit la asigurarea păcii în Europa, a prosperitatii şi progresului. Pentru cei care cred într-o Europă puternică, unită şi democratică, este timpul să se ridice în picioare. Împotriva naţionalismului şi populismului. Pentru o Europă a unităţii împotriva diviziunilor şi zidurilor din uniune. Pentru o Europă unită, care îşi respectă angajamentele de pace, libertate, securitate, prosperitate. Pentru o Europă a solidarităţii şi responsabilităţii comune. Pentru o Europă care protejează interesele şi valorile europene în lume. Pentru o Europă a democraţiei, care oferă cetăţenilor europeni forţă. Pentru o Europă a speranţei, împotriva unei Europe a fricii. Pentru un plan de relansare şi desăvârşirie a unităţii politice europeane”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Manifestanţii se vor întâlni în Piaţa Victoriei la ora 12.00, urmând ca la 14.30 să elibereze 300 de baloane cu heliu în acelaşi timp cu participanţii din celelalte oraşe europene, iar după ora 15.00, aceştia vor pleca în marş spre Piaţa Universităţii şi retur.

De asemenea, în timpul marşului, 20 de voluntari vor purta steagul Uniunii Europene.

Evenimentul este organizat de Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) şi comunitatea "Corupţia ucide", în colaborare cu organizaţia europeană "We are Europe".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.