Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, că suma care va fi virată, în 2019, către administratorii Pilonului II de pensii este de 8,65 miliarde de lei, mai mare decât în 2018, când s-au virat 7,71 de miliarde de lei. ”Iată că nu avem în intenţie să desfiinţăm Pilonul 2 de pensii”, a spus ministrul. În plus, Budăi a anunţat că sunt bani suficienţi pentru plata creşterilor salariale şi a pensiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marius Budăi a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că bugetul Ministerului Muncii pentru anul 2019 are în cuprinsul lui ”toate sumele necesare creşterilor de salarii şi pensii şi toate sumele alocate sunt suplimentar pe toate titlurile bugetului”.

”Este, de asemenea, notabil că în acest an, după 12 ani, la bugetul de pensii avem excedent”, a spus Marius Budăi.

Acesta a precizat că Ministerului Muncii îi este alocată în 2019 suma de 25,09 miliarde lei, fiind prevăzuţi banii pentru plata tuturor drepturilor de asistenţă socială, pensii şi salarii.

”Am un lucru foarte clar de precizat: indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi sunt în continuare asigurate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Doar prestaţiile pentru însoţitori au rămas aşa cum erau din 2009 în grijaa UAT-urilor. Finanţarea va fi tot de la centru suplimentată”, a mai spus ministrul Muncii.

Acesta a panunţat că se vor plăti peste 8 miliarde de lei către Pilonul II de pensii.

”În pofida la ceea ce spun unii clarvăzători care ne critică tot timpul, vreau să vă spun că suma plătită în 2019 către administratorii Pilonului II de Pensii este de 8,65 miliarde de lei, faţă de 7,71 de miliarde de lei în 2018. Iată că nu avem în intenţie să desfiinţăm Pilonul 2 de pensii. Din 2017  se tot spune că vrem să desfiinţăm şi noi, tot an de an, achităm o sumă mai mare”, a mai spus ministrul.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.