Un maraton de vaccinare este organizat, sâmbătă şi duminică, în curtea Muzeului Brukenthal din Sibiu, iar persoanele care se vor prezenta pentru a li se administra serul anti-COVID vor beneficia de vizitarea gratuită a expoziţiilor temporare de la parterul muzeului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 pot merge, sâmbătă şi duminică, între orele 09.00 şi 19.00, în curtea Muzeului Brukenthal, fără să aibă nevoie de programare, doar în baza cărţii de identitate.

Imunizarea se va face cu vaccinul produs de Pfizer - BioNtech.

Muzeul Brukenthal a pus la dispoziţie curtea interioară, iar ISU Sibiu a montat corturile în care s-au amenajat cele două puncte de vaccinare. Alte dotări necesare pentru desfăşurarea maratonului de vaccinare au fost puse la dispoziţie de Primăria Sibiu şi de Muzeul Brukenthal.

De altfel, cei care se vaccinează vor avea ocazia de a vizita gratuit expoziţiile temporare de la parterul Muzeului.

Personalul medical care va efectua vaccinarea va fi asigurat de Primăria Sibiu, din rândul personalului medical contractat pentru centrele fixe şi pentru echipa mobilă de vaccinare, alcătuită cu sprijinul Crucii Roşii.

La Sibiu, cei care doresc să se vaccineze fără programare o pot face şi la centrul de vaccinare organizat de Primăria Sibiu la Expo Redal. Imunizarea se va face şi aici cu vaccinul produs de Pfizer – BioNtech.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.