Manifestanţii care au participat la protestul din municipiul Sibiu au revenit în centrul oraşului după mai bine de trei ore de marş prin cartierele oraşului. Protestatarii au intonat Imnul Naţional, au aprins luminile telefoanelor mobile şi au lansat lampioane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În jurul orei 22.45 manifestanţii din Sibiu s-au regrupat în Piaţa Mare din oraş, de unde un plecat în marş în urmă cu mai bine de trei ore.

Oamenii au intonat Imnul Naţional, după care au strigat ”Demisia”. Mii de lumini ale telefoanelor mobile au fost aprinse, dar s-au lansat către cer şi zeci de lampioane.

La protestul din această seară - cel mai mare din oraş de la Revoluţie încoace - au participat şi protestatari din oraşele mai mici ale judeţului.

Oamenii au scandat ”Rezistăm, nu cedăm” şi intenţionează să continue protestele şi în zilele următoare.

La ora transmiterii acestei ştiri, manifestanţii au început să plece din Piaţa Mare, rând pe rând, autorizaţia pentru protest fiind până la ora 23.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.