Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, susţine că trendul îmbolnăvirilor de COVID este unul vizibil descendent, astfel că în spitalul ieşean sunt internate, în prezent, 44 de persoane, faţă de 73, câte erau în urmă cu o săptămână.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit medicului Florin Roşu, majoritatea pacienţilor sunt persoane de peste 70 de ani.

"Aceştia prezintă simptome specifice infecţiilor de căi respiratorii, respectiv rinoree, tuse, strănut, disfagie (greutate la înghiţire), febră. Foarte puţini dezvoltă pneumonii, iar un procent foarte mic prezintă insuficienţă respiratorie acută. Pentru cei mulţi dintre pacienţi, după câteva zile de tratament nu mai este nevoie de suport de oxigen, răspunsul la tratament fiind favorabil. Cei mai mulţi dintre pacienţii care au nevoie de spitalizare şi monitorizare pentru patologia COVID prezintă comorbidităţi. Afecţiunile asociate cel mai frecvent întâlnire sunt patologiile cardiace, diabetul şi obezitatea", a afirmat medicul Florin Roşu.

Totodată, medicul ieşean a declarat că trendul îmbolnăvirilor de COVID este unul vizibil descendent. Florin Roşu a precizat că în spitalul ieşean sunt internate, în prezent, 44 de persoane cu COVID, faţă de 73 de persoane, câte erau în urmă cu o săptămână.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi a afirmat că unii pacienţi ajung târziu la spital, după şapte sau chiar opt zile de la apriţia primelor simptome.

"Cei care se ştiu cu afecţiuni cronice să nu aştepte atât de mult. Imediat să comunice cu medicul de familie şi dacă în două, cel mult trei zile de la prezenţa simptomelor acestea nu se ameliorează să se prezinte la medicul specialist de boli infecţioase. Cu cât administrarea tratamentului se face mai devreme cu atât riscul unei evoluţii nefavorabile se reduce semnificativ. În cazul unui organism cu comorbidităţi răspunsul imunitar este mai lent, iar perioada de boală mai lungă şi mai dificilă", a adăugat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu.

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.