Managerul spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi, Radu Crişan Dabija, anunţă, marţi seară, că a fost externat ultimul bolnav de Covid din unitatea medicală pe care o conduce, dar că se adună nori negri deasupra Europei şi că sărbătoarea ar putea fi prematură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“A doua oară anul acesta răsuflăm (ironic, nu?) uşuraţi fiindcă am externat (din nou) ultimul bolnav de Covid-19. Plecând pe picioarele sale, am privit din nou, ca într-un morbid deja-vu, cum ne îmbătăm cu gândul că poate “e gata”, “se termină”, am scăpat. Dar se adună nori grei deasupra Europei şi ne este frică să nu sărbătorim prematur“, scrie pe Facebook managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi, medicul Radu Crişan Dabija. 

El adaugă că nu vrea să mai audă zgomotul compresoarelor din staţia de oxigen şi nici “salvările urlând toată noaptea“ pe străzile Iaşiului. 

“Ce n-aş da să nu mai aud motoarele compresoarelor din staţia de oxigen gemând de extenuare, salvările urlând toată noaptea până şi în liniştea dealurilor mele din Comunitatea Bârnova - Iaşi, plânsetele fiilor şi fiicelor de bolnavi răpuşi de mizeria asta de virus şi disperarea bolnavilor după mai mult oxigen. Ce n-aş da să nu mai aud “Faceţi ceva, vă rog!” Dar, mergem inainte. Cu bune, cu rele, mergem fix înainte, noi, cei de la Spitalul Clinic De Pneumoftiziologie Iaşi (…) Hai, poate am scăpat de virus“, mai scrie medicul Radu Crişan Dabija. 

Numărul cazurilor de Covid a scăzut constant în ultimele săptămâni la Iaşi, iar medicii afirmă că nu mai există presiune pe secţiile de terapie intensivă. 

Până marţi, în judeţul Iaşi, s-au înregistrat în total 71.554 cazuri de Covid, din care 23 în ultimele 24 de ore. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.