Managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, anunţă că angajaţii de la cariera Jilţ Sud sunt transportaţi exclusiv cu autoutilitare 6x6 şi cu tracţiune integrală, cu o capacitate maximă de 8 persoane şi şofer. El afirmă că se vor acorda ajutoare financiare pentru familiile minerilor decedaţi în accidentul de marţi. Managerul CE Oltenia nu crede că este nevoie de demisia sa din funcţie, în urma accidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am luat decizia ca accesul în carieră să se facă doar pe acele căi de acces sigure, care nu pot să expună la pericol transportul cu acele autoutilitare 6x6”, a anunţat, marţi seară, managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, precizând că minerii sunt transportaţi cu autoutilitarele cu tracţiune pe şase roţi şi cu capacitate de nouă persoane.
 
Conform lui Burlan, nu au fost identificate încă autovehicule omologate pentru transportul persoanelor, care să aibă o capacitate de transport mai mare.
 
El a anunţat, de asemenea, sprijin pentru familiile victimelor accidentului. 
 
”Este poate nesemnificativ pe lângă suferinţa familiilor, a colegilor, aceste ajutoare, în contract avem 40.000 de lei pentru fiecare familie a salariatului decedat plus angajarea unui membru din familia respectivă şi ajutoare pentru salariaţii care se află internaţi. Dar în funcţie de necesităţi putem discuta cuantumul acestor ajutoare”, a declarat managerul Complexului  Energetic Oltenia.
 
Întrebat dacă ia în calcul demisia din fruntea Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan a răspuns: ”Vedem în funcţie de... eu cred că trebuie să facem ceva şi, aşa cum am făcut în ultima perioadă, să continui activitatea în cadrul Complexului Energetic Oltenia într-un moment în care era cât pe-aci să se declare falimentul Complexului Energetic Oltenia, cred că Complexul trebuie să îşi continue activitatea şi este nevoie de, poate, persoane responsabile, eu sunt o persoană responsabilă”.
 
Întrebat dacă vreunul dintre subalternii săi şi-a exprimat intenţia de a demisiona, în urma accidentului, Daniel Burlan a răspuns că nu a primit vreo demisie. 
 
În ceea ce priveşte faptul că accidentul a avut loc în jurul orei 13:00, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a primit solicitare pentru a interveni câteva zeci de minute mai târziu, şeful de CE Oltenia a explicat că ”probabil salariaţii de acolo au încercat să acorde primul ajutor”, explicând că nu cunoaşte firul evenimentelor şi că s-a deplasat acolo imediat ce a fost informat despre accident.
 
Şeful CE Oltenia a subliniat că există contracte pentru transportul de marfă şi pentru transportul de persoane. Conform acestuia, şoferul este angajatul unei firme care are contract pentru acest serviciu prestat în cadrul carierei. 
 
”Drumurile, din păcate,... este o problemă generală în carierele miniere. Se excavează continuu într-o carieră, se decopertează, se şi întreţin, dar într-o asemenea perioadă în care sunt precipitaţii, şi săptămâna trecută, şi la începutul acestei săptămâni, drumurile se degradează. Întreţinerea lor cu utilaje se face cu utilaje clasice, dar odată decopertat acel strat de nămol, se creează din nou o peliculă”, a mai spus Daniel Burlan, la finalul vizitei ministrului Energiei în judeţul Gorj.
 
Burlan şi-a cerut scuze public pentru o declaraţie a sa despre care ”spune că a fost interpretată altfel” decât şi-ar fi dorit, el afirmând, în acest context, că nu este ”un bun comunicator”.
 
Trei persoane au murit şi alte zece au fost transportate la spital în urma accidentului produs marţi, în cariera Jilţ Sud.
 
Primele verificări ale poliţiştilor arată că autoutilitara care a căzut la o diferenţă de nivel de aproximativ trei metri transporta muncitori, dar şi două tuburi metalice de acetilenă. După decesul a trei persoane, cu vârste de 29, 38, respectiv 48 de ani şi după rănirea altor muncitori, Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.