Primarul şi mai mulţi consilieri locali dintr-o comună din judeţul Dolj au transportat mai mulţi cetăţeni la o secţie de votare şi le-au spus cum să voteze. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunţat duminică seară, într-o declaraţie de presă, că de la orele prânzului au fost înregistrate 17 sesizări de posibile contravenţii sau infracţiuni, dintre care şase nu s-au confirmat. Celelalte sunt în curs de verificare sau deja soluţionate. Două persoane au fost amendate cu 700 de lei pentru fapte contravenţionale, a precizat Dajbog.

Într-o comună din judeţul Dolj, primarul şi mai mulţi consilieri locali au transportat mai mulţi cetăţeni la o secţie de votare, îndemnându-i cum să voteze. Poliţiştii au deschis un dosar în acest caz.

În Călăraşi, o persoană a votat, iar după ce a introdus buletinul de vot, a mai cerut unul şi a votat, motivând că de data aceasta votează în numele mamei sale. Poliţiştii au deschis şi în acest caz un dosar penal, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Într-o localitate din Dâmboviţa, un bărbat a fost amendat pentru alertarea falsă a autorităţilor după ce a sunat la 112 şi a semnalat în mod fals un caz de corupere a alegătorilor.

„Până la încheierea votării, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne vor verifica în continuare sesizările de fapte ilegale care au legătură cu referendumul. Efectivele de ordine publică vor rămâne mobilizate şi după încheierea procesului de vot pentru prevenirea oricăror incidente care s-ar putea produce. Vă reamintim că după finalizarea activităţilor din secţiile de votare, structurile MAI vor asigura condiţiile necesare pentru transportul în siguranţă al buletinelor de vot şi al celorlalte documente care au legătură cu votarea de către preşedinţii secţiilor de votare către birourile electorale judeţene”, a declarat Monica Dajbog.

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie are loc şi duminică, întrebarea adresată alegătorilor la referendum fiind "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?", iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu". Sunt aşteptaţi să voteze aproape 19 milioane de cetăţeni români, peste 672.000 dintre aceştia fiind în străinătate. Referendumul este validat dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care participă votează „Da”. Pentru referendum au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot şi au fost amenajate aproape 19.000 de secţii de votare.

Prezenţa la vot până duminică a fost de 15,7 la sută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.