Peste 36.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi angajaţi de la alte structuri ale MAI, precum şi poliţişti locali şi militari din cadrul MApN acţionează zilnic, în perioada 17-20 aprilie, sub coordonarea MAI, pentru a asigura respectarea ordonanţelor militare, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi asigurarea intervenţiilor în situaţii de urgenţă. În prezent, prin punctele de frontieră se constată o scădere a tranzitului de persoane şi turisme de până la 90% faţă de perioada similară a anului trecut, arată MAI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în fiecare zi vor fi la datorie peste 14.000 de poliţişti,​ una dintre misiunile principale fiind intensificarea măsurilor de monitorizare şi control ale traficului rutier şi verificarea respectării condiţiilor de deplasare a persoanelor. De asemenea, vor fi desfăşurate acţiuni pentru combaterea faptelor ce pot pune în pericol sănătatea populaţiei, în special privind comercializarea de produse specifice Sărbătorilor Pascale.

De asemenea, poliţiştii, în colaborare cu celelalte autorităţi competente, au în atenţie prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din domeniul silvic şi a tuturor infracţiunilor.

În contextul măsurilor dispuse pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, dar şi pentru misiunile cotidiene de asigurare a ordinii publice, sunt mobilizaţi în medie, zilnic, aproximativ 7.000 de jandarmi.

Astfel, peste 1.200 de jandarmi vor verifica zilnic parcurile şi alte zone de agrement pentru a se asigura că restricţiile de deplasare a persoanelor, dispuse prin ordonanţele militare, sunt respectate.​ ​

Totodată, aproximativ 4.000 de poliţişti locali şi 1.500 de militari din cadrul MApN vor acţiona zilnic în sistem integrat în dispozitivele realizate de MAI.

Peste 5.000 de pompieri sunt pregătiţi zilnic pentru executarea misiunilor, cu peste 3.400 de mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării şi salvării persoanelor din medii ostile vieţii, precum şi pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflaţi în dificultate.

Răspunsul la urgenţele medicale va fi asigurat de peste 400 de echipaje SMURD, cu autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanţe de prim-ajutor şi terapie intensivă mobilă, motociclete SMURD şi ambulanţe pentru transport neonatologic.

De asemenea, peste 4.500 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, în întreaga ţară, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar echipaje formate din poliţişti de frontieră, jandarmi şi poliţişti participă la misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona de frontieră.

"De menţionat este faptul că, în prezent, prin punctele de frontieră se constată o scădere a tranzitului de persoane şi turisme, de până la 90% faţă de perioada similară a anului trecut", arată MAI.

Inspectoratul General de Aviaţie al MAI are pregătite pentru intervenţie, în această perioadă, 13 elicoptere. Pentru misiunile aeromedicale, piloţii IGAv vor utiliza 8 elicoptere EC-135 în cadrul punctelor de operare aeromedicală de la Bucureşti, Târgu Mureş, Iaşi, Craiova, Constanţa, Arad, Galaţi şi Jibou. De asemenea, 5 elicoptere de tip EC-135, Mi-17 şi Mi-8 sunt pregătite să acorde sprijin în misiuni de ordine şi siguranţă publică. Elicopterele EC-135 aflate în serviciu la Galaţi şi Iaşi pot interveni în misiuni umanitare în Republica Moldova, la solicitarea autorităţilor din statul vecin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.