Deputatele USR Oana Murariu şi Oana Ţoiu, împreună cu senatoarea USR Silvia Dinică, au depus două proiecte de lege în Parlament care vin în sprijinul mămicilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primul proiect vizează corectarea greşelii statului în cazul mămicilor nesalariate, antreprenor sau cu meserii liberale care au solicitat în perioada pandemiei concediu de risc maternal. La momentul respectiv, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le-a analizat dosarele şi le-a acordat aprobările necesare. Acum, la aproape doi ani, CNAS spune că a făcut o eroare şi le cere banii înapoi. În plus, li se recalculează şi indemnizaţia de concediu pentru creşterea copilului care se plăteşte lunar timp de doi ani, arată comunicatul de presă al USR. 

Cel de-a doilea proiect de lege prevede ca şi femeile care nu sunt salariate, ci activează în domeniul antreprenoriatului sau au meserii liberale şi contracte facultative încheiate cu CNAS, să poată beneficia de concediu de risc maternal dacă apare acest risc pe timpul sarcinii.

„Am pregătit un proiect de corectare a greşelii statului deoarece este inadmisibil să se răzgândească pe spatele mămicilor, care au folosit banii într-o perioadă de criză, când aveau mai mare nevoie. Normal este ca statul să-şi asume eroarea şi să suporte consecinţele, nu să dea vina pe cetăţean. Al doilea proiect, pe lângă sprijinul direct acordat femeilor, încurajează şi antreprenoriatul. În lipsa unei susţineri din partea statului, decizia de a începe o afacere pe cont propriu nu este luată uşor de femei, mai ales când se gândesc la familie, la a avea şi creşte copii”, a declarat deputata USR Oana Murariu, conform sursei citate.

„Dintre cele peste 1 milion de firme din România, astăzi 594.085 au fondator sau acţionari femei şi o parte dintre ele au ales să plătească facultativ asigurarea de sănătate, dar când aveau nevoie de concediu de risc maternal fie li s-a dat şi apoi au fost abuziv sancţionate de ANAF, fie nu au primit. De la antreprenori şi antreprenoare, statul nu poate doar cere fără să ofere, au dreptul la serviciile de asigurare pentru care au plătit şi reparăm asta cu pachetul de legi depuse astăzi alături de colegele mele, în ziua angajamentului la nivel înalt pentru echilibru de gen. Avem nevoie de voturile lor să corectăm asta, nu doar de declaraţii şi mărţişoare”, a afirmat deputata USR Oana Ţoiu, membră în Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Senatoarea USR Silvia Dinică a precizat că „cele două proiecte de lege vin în ajutorul unei categorii pe care o neglijăm adesea în România, tinerele mame cu o carieră. Corectăm nedreptăţi la care au fost supuse şi deschidem plasa de ajutor social spre mai multe ocupaţii”.

Egalitatea de gen şi susţinerea femeilor, din toate punctele de vedere, reprezintă preocupări permanente pentru parlamentarii USR şi se concretizează în diferite iniţiative legislative, conchide sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.