Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis ca, în ziua de sâmbătă, 26.08.2023, linia de tramvai 5 şi Liniile de autobuz 205, 301 şi 335 urmează să funcţioneze în weekend după programul specific unei zile de lucru, pentru a asigura accesul publicului la mitingul aviatic „Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition". Cel mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition are loc sâmbătă, 26 august 2023, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru a asigura accesul publicului la mitingul aviatic „Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition", Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis ca, în ziua de sâmbătă, 26.08.2023, linia de tramvai 5 şi liniile de autobuz 205, 301 şi 335 să funcţioneze după programul specific unei zile de lucru, cu numărul de vehicule corespunzător”, anunţă instituţia. 

Cel mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition are loc sâmbătă, 26 august 2023, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu şi este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Forţele Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMATSA, ROMAERO şi Clubul Sportiv AIBO.
 
În cursul zilei de vineri, de la ora 10.00, vor avea loc antrenamente oficiale pentru BIAS.  Antrenamentele sunt deschise publicului, care poate vizita şi Expoziţia de Aviaţie Generală.
 
Cea de-a treisprezecea ediţie a celui mai impresionat spectacol aviatic din România celebrează 100 de ani de la înfiinţarea Aeroclubului României şi 110 ani de existenţă a Forţelor Aeriene Române. De asemenea, spectacolul este dedicat celebrării a 100 de ani de la primul zbor internaţional de noapte, cu program regulat (oprat de către CFRNA pe ruta Belgrad – Bucureşti Băneasa. BIAS 2023 se desfăşoară sub patronajul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei, reunind peste 100 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi 150 de piloţi şi paraşutişti.
 
BIAS este un spectacol de forţă aeriană, în care aşii aviaţiei civile şi militare din România şi din alte state membre vor încânta spectatorii cu acrobaţii aeriene uluitoare şi demonstraţii de elită, dar şi cu aeronave expuse la sol. În premieră, Forţele Aeriene ale Iordaniei expun pe Aeroportul Băneasa un C 130 Hercules.
 
Spectacolul aerian este garantat de prezenţa aşilor Aeroclubului României – Hawks of Romania, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings.
Celebrii Iacări Acrobaţi, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică şi lumini, evoluează în aer cu trei aeronave Yak-52. Tarom va evolua cu o aeronavă comercială, iar în acest an va expune la sol pentru spectatori şi un avion ATR. De asemenea, compania aeriană HiSky va participa la BIAS 2023.
 
Printre participanţi se numără, de asemenea, nume consacrate din elita aviaţiei româneşti, din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă. Trupa Bondarii României va evolua cu 5 paromotoare în tandem. La BIAS 2023 participă şi celebrul pilot lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţie aeriană, care evoluează cu Suhoi Su-31.
 
Începând de vineri dimineaţa, pe Aeroportul Băneasa se deschide expoziţia de aviaţie generală - General Aviation Exhibition, unde producători şi proprietari de aeronave, precum şi furnizori de servicii de aviaţie generală expun zeci de aeronave civile, de la avioane ultrauşoare, până la business jet-uri. Spectatorii vor putea vizita General Aviation Exhibition în cursul zilelor de vineri (între orele 10.00 şi 17.00) şi sâmbătă (între orele 10.00 şi 20.00).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.