Ministerul Afacerilor Externe informează că toate persoanele care călătoresc în Austria trebuie să prezinte, din 10 februarie, ora 00.00, rezultatul negativ al unui test de tip PCR sau antigen pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. „Măsurile adoptate anterior rămân în vigoare, respectiv obligativitatea înregistrării online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC” şi efectuarea unei perioade de carantină de 10 zile. Perioada de carantină poate fi suspendată după prezentarea rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a cincea zi de la intrarea în Republica Austria”, mai transmite instituţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În continuarea informaţiilor privind condiţiile de călătorie în Republica Austria, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile austriece au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Austria, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri vor intra în vigoare începând cu data de 10 februarie 2021, ora 00:00 şi se vor aplica până la data de 28 februarie 2021.

Astfel, începând cu data de 10 februarie 2021, toate persoanele care călătoresc în Republica Austria trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul austriac, rezultatul negativ al unui test de tip PCR sau antigen pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. În situaţia în care testul pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (PCR sau antigen) nu poate fi prezentat la intrare, acesta trebuie efectuat în cel mult 24 de ore de la data intrării pe teritoriul Republicii Austria. Documentul care atestă efectuarea testului trebuie să conţină: numele şi prenumele persoanei testate, data naşterii, data şi ora prelevării probelor, rezultatul testului (pozitiv sau negativ), semnătura persoanei care a efectuat testul, ştampila instituţiei de testare sau codul de bare, respectiv codul QR”, arată un comunicat de presă al MAE.

Ministerul precizează că „măsurile adoptate anterior rămân în vigoare, respectiv obligativitatea înregistrării online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC” şi efectuarea unei perioade de carantină de 10 zile. Perioada de carantină poate fi suspendată după prezentarea rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a cincea zi de la intrarea în Republica Austria”.

MAE aminteşte că documentul denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC” este disponibil la pagina de internet: https://www.oesterreich.gv.at/themen/coronavirus_in_oesterreich/pre-travel-clearance.html.

Călătorii trebuie să prezinte confirmarea înregistrării online, în format electronic sau tipărit.

În situaţia în care nu este posibilă înregistrarea online, în mod excepţional, se poate opta pentru completarea formularului tipizat şi semnat olograf.

Formularul, disponibil în limba germană sau engleză, poate fi descărcat la:

https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2021_II_52/COO_2026_100_2_1833004.html;

https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2021_II_52/COO_2026_100_2_1833005.html.

Totodată, MAE aminteşte că tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare) pe teritoriul Republicii Austria, fără aplicarea măsurii de carantină/izolare sau test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dacă deplasarea spre statul de destinaţie este justificată credibil. Autorităţile pot solicita prezentarea unor documente care să asigure intrarea în statul de destinaţie: acte de domiciliu, rezidenţă, drept de şedere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.

Ministerul reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 şi 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0043 699 117 26027.

MAE mai recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51901 şi www.viena.mae.ro.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.