Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că activitatea cu publicul a Secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău este restrânsă temporar, în urma confirmării unui caz de infectare cu noul coronavirus. Secţia a fost închisă luni şi s-au luat măsuri pentru reorganizare, astfel încât de joi să fie reluată activitatea, în regim normal, pentru mai multe servicii consulare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cu referire la informaţiile apărute în spaţiul public privind suspendarea activităţii Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, Ministerul Afacerilor Externe precizează că activitatea secţiei consulare din cadrul Ambasadei României la Chişinău a fost suspendată numai în ziua de 23 noiembrie 2020, în vederea adoptării măsurilor sanitare şi de protecţie prevăzute de protocoalele aplicabile în situaţia confirmării unui caz de infectare cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca activitatea de relaţii cu publicul să fie temporar restrânsă, pentru a preveni expunerea solicitanţilor de servicii consulare şi a celorlalţi membri ai personalului", a transmis MAE.

Astfel, au fost adoptate de urgenţă măsuri de reorganizare şi sprijin ale activităţii secţiei consulare, astfel încât începând din 26 noiembrie, activitatea cu publicul să fie reluată în regim normal pentru următoarele servicii consulare: eliberare documente de călătorie şi vize, preluare cereri de înregistrare primară a naşterii, precum şi preluarea de cereri pentru eliberarea de paşapoarte, cu prioritate pentru minori.

"Reluarea parţială a activităţii de lucru cu publicul vine în sprijinul cetăţenilor români ale căror paşapoarte au fost deja transmise ambasadei şi care trebuie ridicate", a explicat MAE.

De asemenea, în perioada 26 noiembrie – 8 decembrie, echipa secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău va fi suplimentată cu patru funcţionari consulari care se vor deplasa din Centrala MAE pentru asigurarea gestionării optime a activităţii secţiei consulare de la Chişinău.

"MAE reiterează că activitatea Ambasadei României la Chişinău nu a fost şi nu este suspendată, fiind asigurate, în această perioadă, în continuare, demersurile de asistenţă şi protecţie consulară a cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite (deces, accident, spitalizare, conflicte de muncă, pierderea documentelor de călătorie, repatriere persoane aflate în situaţii vulnerabile etc.), precum şi serviciile consulare cu caracter urgent, cu respectarea măsurilor şi restricţiilor adoptate pe plan local", a precizat MAE.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.