Patriarhia Română anunţă, marţi, că Lumina Sfântă va fi adusă şi în acest an de la Ierusalim, în Sâmbăta Mare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă şi în acest an. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2023, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional Otopeni”, anunţă, marţi, Patriarhia Română.

Sursa citată a precizat că centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii.

În aceeaşi seară, în intervalul orar 19.00 – 20.30, va avea loc pe Colina Bucuriei ceremonia primirii Sfintei Lumini în Catedrala Patriarhală.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.