Premierul Ludovic Orban a numit-o pe Mihaela Popa în funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, decizia fiind publicată joi în Monitorul Oficial. Şeful Executivului l-a numit şi pe Jean Badea în funcţia de subsecretar de stat în acelaşi minister. Monica Anisie a anunţat că doi secretari de stat de la minister, dintre care unul care răspunde de învăţământul preuniversitar, se află în concediu de odihnă, fiind implicaţi în activităţi legate de campania electorală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mihaela Popa a fost senator PNL în legislaturile 2008-2012 şi 2012-2016 şi este profesoară la un liceu din Iaşi. 

Ministrul Educaţiei a afirmat, duminică într-o conferinţă de presă, că angajaţii Ministerului Educaţiei au făcut toate eforturile pentru ca anul şcolar să înceapă în condiţii cât mai bune şi că doi secretari de stat se află în concediu de odihnă în această perioadă. 

„Atât eu, cât şi colegii mei din cadrul Ministerului Educaţiei, am făcut toate eforturile pentru ca anul şcolar să înceapă în cele mai bune condiţii. Aşa cum cred că ştiţi secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, dar şi un alt secretar de stat din cadrul ministerului Educaţiei şi-au luat concediu de odihnă pentru a putea desfăşura alte activităţi, având în vedere faptul că suntem în campanie electorală. Este vorba despre doamna Luminiţa Barcari şi despre domnul Rădulescu Dragoş”, a explicat Anisie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.