Clădirea Bibliotecii Judeţene ”Vasile Voiculescu” din Buzău, monument istoric intrat în reabilitare cu fonduri europene în iunie 2022, care avea termen de finalizare sfârşitul anului 2023, este încă în plin proces de renovare, iar constructorul nu poate preciza cât vor întârzia lucrările. ”Au fost nişte întârzieri justificate, dar vedeţi cum se lucrează şi faptul că pe şantier sunt în jur de 60 de muncitori şi sper ca în anul 2024 clădirea să fie redată publicului”, a afirmat şeful CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a vizitat, joi, şantierul, pentru a inspecta stadiul lucrărilor şi a vedea, în teren, cauzele care au dus la întârzierea termenului de finalizare.
 
Potrivit constructorului, reabilitarea clădirii se va prelungi faţă de termenul avansat iniţial, iar acest lucru se datorează în special situaţiei din teren care nu a putut fi prevăzută în faza de proiectare. Mai exact, după începerea lucrărilor au fost întâlnite situaţii neprevăzute care au necesitat identificarea altor soluţii tehnice, ceea ce a dus la sistarea lucrărilor şi implicit obţinerea unor noi aprobări de la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice.
 
 
Astfel, la subsolul clădirii au fost identificate anumite probleme care au impus noi lucrări de reamenajare a spaţiului nefolosit, dar cu o importantă valoare istorică, şi în acest fel s-a suplimentat spaţiul util cu peste 250 de metri pătraţi. De asemenea, a fost nevoie de construirea unei noi scări de acces, ce va fi folosită ca scară de evacuare în caz de incendiu, de montarea unui lift, necesar persoanelor cu handicap, dar şi de amenajarea unor noi spaţii de aproximativ 450 de metri pătraţi în mansarda clădirii, concomitent cu consolidarea acesteia.
 
Alte lucrări migăloase şi consumatoare de timp se fac în tot acest timp şi în aula fostei biblioteci. Aici tencuiala şi lucrările de întreţinere făcute de-a lungul timpului impun decojirea fiecărui strat adăugat până la construcţia propriu-zisă, iar acest lucru se face manual încălzind pereţii cu pistoale cu aer cald şi decojind fiecare strat de tencuială aplicat. La final, decorul floral existent, care trebuie conservat având de asemenea o importantă valoare istorică, va fi îmbrăcat în foiţă de aur.
 
”Având în vedere că structura a fost foarte deteriorată în timp am fost nevoiţi să luăm măsuri speciale de refacere a structurii de rezistenţă. Nu ştiu să spun un termen cât va mai dura”, a precizat Ionel Gagu, reprezentantul firmei care execută lucrarea.
 
Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău a declarat că problemele identificate în teren au dus la prelungirea termenului de finalizare al lucrării, dar că sunt şanse că lucrarea să fie gata în anul 2024.
 
”Observ că se lucrează şi ţin să felicit constructorul, care este o firmă din Buzău, pentru că după cum aţi putut vedea sunt nişte lucrări extrem de migăloase. Au fost nişte întârzieri justificate, dar vedeţi cum se lucrează şi faptul că pe şantier sunt în jur de 60 de muncitori şi sper ca în anul 2024 clădirea să fie redată publicului”, a declarat Petre Emanoil Neagu.
 
După finalizare, clădirea de aproximativ 2.600 de metri pătraţi va deveni un centru expoziţional şi turistic care va avea 55 de spaţii expoziţionale cu destinaţii bine stabilite. Lucrările vor costa aproximativ 20 de milioane de lei, din care 17 milioane provin din fonduri europene, iar restul din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean. Transformarea clădirii Bibliotecii Judeţene ”Vasile Voiculescu”, clădire monument istoric, în centru expoziţional a fost necesară pentru a putea accesa fondurile europene fără de care nu ar fi existat posibilitatea reabilitării acesteia. După redeschidere, timp de cel puţin cinci ani clădirea poate funcţiona ca şi centru expoziţional, apoi fiind posibilă revenirea la destinaţia iniţială.
 
În prezent, Biblioteca Judeţeană ”Vasile Voiculescu” funcţionează într-un spaţiu închiriat într-un centru comercial din municipiul Buzău, alături de alte instituţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.