Lovirea, ameninţarea şi abandonul de familie sunt infracţiunile cu cea mai mare pondere înregistrate anul acesta în domeniul violenţei domestice. Cazurile de violenţă în familie sunt în uşoară creştere faţă de anul trecut, arată statisticile realizate la nivelul Ministerului de Interne (MAI). Cele mai multe victime ale violenţei domestice sunt femeile, al căror număr este de aproape patru ori mai mare decât al victimelor bărbaţi din sfera acestui tip de infracţiuni. De asemenea, statisticile arată că mii de copii sunt victime ale violenţei în familie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„La nivel naţional, în prima jumătate a anului, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice se menţine similar celui din aceeaşi perioadă a anului trecut, cu o uşoară creştere, respectiv 3,3%, faţă de primele 6 luni ale anului 2022. Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au «lovirea sau alte violenţe» –  62%, «ameninţarea» – 12%, «abandonul de familie» – 9%, «nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie» – 7% şi «nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului» – 4%, acestea, împreună, reprezentând 95% din total”, arată statisticile centralizate la nivelul MAI. 
Datele Ministerului indică totodată că, din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 5.108 sunt bărbaţi, 18.878 sunt femei, iar 4.309 sunt minori.
Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
În primele 6 luni ale acestui an, poliţiştii au emis 6.104 ordine de protecţie provizorii, 2.553 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată.
În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 5.524 de ordine de protecţie, 2.553 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii. 4.961 de ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor, 429 la solicitarea procurorului şi 134 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 1.981 de infracţiuni, cu 30% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 1.298 în mediul urban şi 683 în rural.
Din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise, 5.429 (respectiv 89% din total) au fost confirmate de unităţile de parchet.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, au fost sesizate 389 de infracţiuni.
În ceea ce priveşte Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, de la operaţionalizarea acestuia, în 1 octombrie 2022 şi până în prezent, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, au fost emise 1.821 de ordine de protecţie provizorii.
În 359 de situaţii, cu acordul victimei/victimelor, a fost pusă în aplicare măsura care vizează obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, iar în 267 de cazuri a fost demontat dispozitivul de supraveghere.
„La acest moment, sunt active 91 de astfel de dispozitive, iar într-un singur caz a fost dispusă suspendarea purtării dispozitivului de supraveghere electronică. Totodată, 24 de persoane au fost reţinute, ulterior, faţă de 4 dintre acestea fiind luată măsura preventivă a arestării, pentru nerespectarea măsurilor dispuse (SIME)”, mai arată datele Ministerului de Interne.
Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.