Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunţă că liniile de tramvai 1/10 şi 41 vor circula pe parcursul întregii nopţi de Înviere, cu interval de succedare mărit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit STB, în noaptea de 27/28 aprilie, liniile de tramvai 1/10 şi 41 vor funcţiona pe întreg parcursul nopţii, cu interval de succedare mărit.

Totodată, în zilele de 26-29 aprilie şi 1 mai, mijloacele de transport ale STB SA vor circula după un program corespunzător unei zile de week-end.

În 30 aprilie, liniile de transport public de suprafaţă vor funcţiona după un program corespunzător unei zile de week-end, suplimentat cu aproximativ 25%, cu excepţia liniilor regionale, care vor circula normal.

De asemenea, cu ocazia desfăşurării Slujbei de Înviere la Biserica Sfânta Treime Ghencea de pe Str. Mihail Sebastian, în noaptea de 27/28 aprilie, între orele 19:00-04:00, traficul rutier va fi restricţionat total între Str. Novaci şi Calea 13 Septembrie. Având în vedere aceste măsuri, Societatea de Transport Bucureşti va modifica circulaţia mijloacelor de transport din zonă, sub coordonarea agenţilor de la Brigada Rutieră, astfel:

Linia 173 va funcţiona în ziua de 27 aprilie, începând cu ora 19:00 până la retragere, pe un traseu modificat în ambele sensuri de la intersecţia Calea 13 Septembrie/Str. Mihail Sebastian pe Calea 13 Septembrie, Şos. Progresului, Calea Rahovei, apoi traseul de bază.

Linia N120 va funcţiona în noaptea de 27/28 aprilie, între orele 00:00-04:00, pe un traseu modificat în ambele sensuri de la intersecţia Calea 13 Septembrie/Str. Mihail Sebastian pe Calea 13 Septembrie, Şos. Progresului, Calea Rahovei, Şos. Alexandriei, apoi traseul de bază.

De asemenea, în perioada 26-30 aprilie şi 1 mai, Centrele de Emitere şi Reîncărcare Carduri de transport vor funcţiona după un program corespunzător unei zile de week-end.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.