Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că elevii au solicitări care ţin de reducerea abandonului şcolar, dar au prezentat şi cereri care vizează flexibilizarea curriculară. De asemenea, ea a menţionat că reprezentanţii elevilor vor să fie implicaţi în deciziile care se iau la nivel de şcoală şi la nivel de inspectorat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ligia Deca a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu reprezentanţii elevilor despre problemele acestora. 
 
“Am discutat cu reprezentanţii elevilor. Ei au o serie întreagă de solicitări care ţin de reducerea abandonului, cu toată colecţia de măsuri care ajută în acest sens, că vorbim despre modul în care susţinem Masa caldă, naveta, bursele, dar au venit şi cu o serie întreagă de solicitări care vizează flexibilizarea curriculară, implicarea mai mare a elevilor în alegerea parcursului educaţional şi, în general, implicarea reprezentanţilor elevilor în deciziile care se iau la nivel de şcoală, la nivel de inspectorat şi la nivelul ministerului. Dialogul cu elevii a fost unul foarte constructiv, de altfel şi observaţiile pe care le-au trimis pe legi, din punctul meu de vedere, au mult fundament”, a transmis Ligia Deca. 
 
De asemenea, ea a fost întrebată dacă sunt programe ale Ministerului Educaţiei care ar putea fi puse în pericol de scumpiri. 
 
“Pentru programul Masă caldă deja lucrăm la un act normativ care să suplimenteze numărul de şcoli în program de la 350 la 450. Este pe circuitul de avizare. Apropo de scumpirile care vor apărea. Am cerut să avem o evidenţă vizavi de impact la nivelul şcolilor, unde cred că putem avea un impact este în zona investiţiilor, dar acolo să discutăm, cu Ministerul Fondurilor, pentru că înţeleg că investiţiile din educaţie nu sunt singurele când vorbim despre infrastructură sau achiziţii, nu sunt singurele care pot suferi ca urmare a creşterilor de preţuri în mediul internaţional şi atunci acolo există deja discutate, din câte ştiu, cu Comisia Europeană, nişte mecanisme de compensare”, a explicat ministrul Educaţiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.