Liga Studenţilor (LS IAŞI) a anunţat că a sesizat Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNESDTI) în cazul acuzaţiei de plagiat care-l vizează pe Sorin Cîmpeanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liga Studenţilor a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că este vorba de cursul universitar plagiat de Sorin Cîmpeanu în 2006, când şi-a însuşit 13 capitole scrise de doi profesori într-o ediţie anterioară, din 2000. 

“Sesizarea a fost depusă ca urmare a refuzului ministrului actual al Educaţiei, Ligia Deca, de a sesiza organismul. Totodată, organizaţia a solicitat Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) să îi transmită în copie dosarele de avansare în gradele didactice, pentru a determina în ce măsură cursul plagiat i-a folosit lui Cîmpeanu pentru a obţine un grad didactic”, a anunţat Liga Studenţilor. 

Studenţii fac referire la investigaţia jurnalistei Emilia Şercan.  

“După primirea sesizării, CNECSDTI are termen de 5 zile lucrătoare pentru a numi un grup de lucru de 3 experţi pentru rezolvarea cazului, urmând ca în cel mult 30 de zile de la sesizare să fie înaintat un raport, care trebuie validat în plenul Consiliului Naţional de Etică. Un raport final este realizat de către Consiliu care nu trebuie adoptat mai târziu de 80 de zile de la data sesizării. Sancţiunile care pot fi impuse sunt cele prevăzute de art. 14 din Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare şi pot varia de la retragerea lucrării, până la retragerea titlului didactic universitar şi retrogradarea, interzicerea pentru o perioadă determinată a accesului la fonduri destinate cercetării sau suspendarea dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control sau ca membru în comisii de concurs”, se mai arată în comunicat.  

Preşedintele Ligii Studenţilor (LS IAŞI), Toma Tataru, susţine că Sorin Cîmpeanu a încercat prin proiectul legii învăţământului să îşi ofere singur o amnistie la fapta de plagiat.  

“Sorin Cîmpeanu a încercat prin proiectul de lege al învăţământului superior nu doar să îşi salveze colegii din sfera academiilor militare sau cu funcţii înalte în stat care au plagiat în tezele lor de doctorat, dar a urmărit să îşi ofere singur o amnistie de la fapta de plagiat pe care a comis-o în 2006. Deşi noul ministru a promis că va elimina acele prevederi din proiect, nu există nicio garanţie că super-majoritatea parlamentară PSD-PNL-UDMR nu va modifica proiectele în Parlament, după bunul plac al lui Cîmpeanu. Prin faptul că Ligia Deca a refuzat sesizarea Consiliului Naţional de Etică, se dovedeşte ceea ce am susţinut noi după numirea ei: demisia ministrului Cîmpeanu nu este decât o mişcare de imagine a lui Klaus Iohannis care urmăreşte să satisfacă interesele de partid ale PSD-PNL-UDMR în educaţie, folosindu-se de imaginea aparent nepătată a noului ministru”, a declarat Toma Tataru, preşedinte Liga Studenţilor (LS IAŞI). 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.