Legea prin care Ziua matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii este instituită pe 10 ianuarie, promulgată

Legea prin care Ziua matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii este instituită pe 10 ianuarie, promulgată
Sursa foto: Site-ul Administraţiei Prezidenţiale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea prin care 10 ianuarie este instituită ca Ziua matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii, transmite Administraţia Prezidenţială.

„Sărbătorirea zilei matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii poate fi organizată de către Academia Română, instituţiile de cercetare, instituţiile de învăţământ, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări ştiinţifice, culturale, educative, artistice, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii”, arată legea promulgată de şeful statului

De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la alin. (l), în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

În plus, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, în calitate de servicii publice, vor include în programul zilei emisiuni ori aspecte de la manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii.

Proiectul de lege iniţiat de către liderul deputaţilor minorităţilor Varujan Pambuccian a fost adoptat, decizional, de Camera Deputaţilor pe 17 martie. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră