Elena Udrea a declarat, joi, pentru News.ro, că a depus o plângere la Parchetul General după ce a primit informaţii că cel puţin un martor a fost determinat de procurorii DNA care instrumentează dosarul referitor la finanţarea campaniei electorale din 2009 să facă afirmaţii în aşa fel încât să fie acuzatoare la adresa sa, ea precizând că deţine probe în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am făcut o plângere la Parchet pentru că am fost contactată indirect de către o persoană care susţine şi parţial a probat în discuţii pe WhatsApp şi Telegram că deţine o înregistrare audio din biroul unui procuror prin care se demonstrează că procurori şi poliţişti din DNA, care instrumentează dosarul care mă priveşte referitor la finanţarea campaniei electorale din 2009, au determinat cel puţin un martor să dea o declaraţie într-un anume fel în aşa fel încât să fie acuzatoare la adresa mea. Am convorbirea dintre persoana care susţine că are această înregistrare şi persoana care a fost contactată, am un telefon mobil care mi-a fost transmis dar care este criptat şi care conform susţinerilor deţinătorului înregistrării ar trebui să conţină un fragment din înregistrarea audio ca probă că înregistrarea există. Deci am indicat câteva mijloace de probă prin care procurorii de la Parchetul General pot ajunge azi la cel care susţine că are respectiva înregistare, cât şi la înregistrarea însăşi”, a afirmat Elena Udrea.

Fostul ministru a precizat că i s-au cerut 10.000 de euro pentru a i se pune la dispoziţie înregistrarea respectivă.

”Mi-a fost cerută o sumă de bani de 10.000 de euro pentru a mi se pune la dispoziţie această înregistrare. Eu sunt un simplu cetăţean, n-am cum să fac anchete şi să pot să ajung la deţinătorul înregistrării, aşa că am apelat la instituţiile statului. Pe mine mă interesează pentru că eu oricum susţin de când mi se întâmplă nebunia asta cu acuzaţiile că anchetele împotriva mea sunt direcţionate şi sunt obţinute mărturii la presiune. Am avut toate indiciile să cred că este adevărat şi că această discuţie a existat şi că această înregistrare există”, a mai spus Udrea.

”Din experienţa mea, cu regret cred că nu va curge ca o anchetă normală, cred că sunt premise să fie ceva tergiversat, să se încerce să se ascundă această anchetă. Eu am făcut plângerea, până la urmă la un moment dat lucrurile în România sunt convinsă că vor funcţiona legal”, a conchis Udrea.

În dosarul privind campania prezidenţială din 2009 sunt acuzaţi Elena Udrea, Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu, consultantul politic şi jurnalistul Dan Andronic

"Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale se realiza prin încheierea unor contracte fictive cu societăţi care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă", potrivit procurorilor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.