Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat vineri, la Europa FM, că în cazul Black Cube, DIICOT efectuează o anchetă faţă de un grup organizat constituit împotriva DNA, precizând că procurorii Direcţie, precum şi instituţia sunt atacate ”în exclusivitate de persoane cercetate”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”E foarte interesant sa readucem în discuţie comunicatul DIICOT. Trecând peste ceea ce mi s-a întâmplat mie şi familiei în aşa-zisa afacere Black Cube. (...) Observăm că mai nou sunt firme care sunt angajate pentru hărţuire, pentru intimidare. Să citim cu atenţie comunicatul DIICOT care spune că o astfel de firmă a fost angajată folosindu-se fonduri, s-au dat comisioane de succes, vorbim de un grup organizat  - sunt una sau două persoane reţinute sau arestate în acest moment – dar DIICOT efectuează o anchetă faţă de un grup organizat constituit împotriva DNA”, a spus Kovesi, la Europa FM.

Şefa DNA a mai spus că există ”un atac incredibil asupra DNA, la adresa persoanei procurorului şef al DNA”.

”Aceste atacuri, în exclusivitate, sunt făcute de persoane care sunt cercetate de noi sau de alte structuri de parchet. (..) Observăm că persoanele pe care noi le cercetăm, de supărare, fac atacuri în fiecare zi, în fiecare zi sunt atacuri, de o agresivitate din ce în ce mai ridicată”, a mai spus Kovesi. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.