Fostul director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa Dănuţ Căpăţână a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la patru ani şi patru luni de închisoare pentru tentativă la abuz în serviciu, după ce, pe parcursul derulării procedurii de atribuire a contractului de concesiune a serviciului de producţie şi distribuţie de oxigen medicinal, în anul 2010, a încălcat dispoziţiile legale privind achiziţiile publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe Dănuţ Căpăţână, fost manager al Spitalului Judeţean Constanţa, la patru ani şi patru luni de închisoare pentru tentativă la abuz în serviciu.

Alături de fostul director al unităţii medicale au fost condamnaţi şi Mihai Corneliu Stănculescu, la data faptelor şef al Serviciului Achiziţii din spital, la doi ani de închisoare pentru abuz în serviciu; Violeta Androne, director financiar - contabil, la doi ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual; Micu Renato Cristea, angajat la SC Agrodec Techirghiol şi prestator de servicii de administrare în domeniul sanitar către Spitalul Judeţean, la doi ani şi două luni de închisoare pentru tentativă la abuz în serviciu şi fals intelectual; Gheorghe Antohi, angajat al spitalului, la doi ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual; Carmela Endora Gherghina, consilier juridic, la trei ani şi şapte luni de închisoare pentru tentativă la abuz în serviciu şi fals intelectual; Marioara Furnică, economist la Serviciul Achiziţii al Spitalului Judeţean, la un an şi patru luni pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Magistraţii i-au obligat pe inculpaţi să achite câte 4.900 de lei fiecare pentru cheltuieli judiciare.

Decizia instanţei nu este definitivă poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Potrivit procurorilor DNA, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţână, atât în etapa prealabilă demarării procedurii de atribuire prin dialog competitiv a contractului de concesiune a serviciului de producţie, distribuţie şi monitorizare de oxigen medicinal, cât şi pe parcursul derulării acestei proceduri, în perioada 20 octombrie - 30 noiembrie 2010, a încălcat în mod repetat şi deliberat dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice şi atribuţiile de serviciu specifice.

În calitate de membri ai Comisiei de evaluare din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în aceleaşi împrejurări, Micu Renato Cristea, Violeta Androne, Mihai Corneliu Stănculescu, Gheorghe Antohi şi Carmela Endora Gherghina au încălcat în mod repetat şi deliberat dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice şi atribuţiile de serviciu specifice care le reveneau în procesul de evaluare a ofertelor.

La rândul său, Marioara Furnică, cu ocazia participării în 20 octombrie 2010, în calitate de membru al comisiei de evaluare din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, la şedinţa de deschidere a ofertelor, în locul lui Mihai Corneliu Stănculescu, a încălcat dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice şi atribuţiile de serviciu specifice care îi reveneau în procesul de evaluare a ofertelor.
Astfel, în 20 octombrie 2010, cu ocazia derulării primei etape a procedurii de atribuire prin dialog competitiv a contractului de concesiune a serviciului de producţie, distribuţie şi monitorizare oxigen medical, Micu Renato Cristea, Violeta Androne, Gheorghe Antohi, Carmela Endora Gherghina şi Marioara Furnică, în calitate de preşedinte şi, respectiv, membri ai comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, au întocmit şi au atestat, prin semnătură, conţinutul procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor din aceeaşi dată, în cuprinsul căruia au fost inserate date nereale din care reieşea faptul că ofertantul SC ”R.M.B. Inter Med Solutions” SRL Bucureşti ar fi depus toate documentele necesare pentru calificarea în etapa următoare a procedurii (inclusiv certificatul constatator emis de O.R.C. privind posibilitatea de a efectua activităţi din codul CAEN 2011, lista principalelor servicii similare prestate în ultimii 3 ani şi autorizaţia de funcţionare specifică pentru activitatea de producţie, distribuţie şi monitorizare oxigen medicinal), deşi aceste înscrisuri nu existau la dosarul prezentat de către ofertantul respectiv.

Acest lucru a dus în final atât la respingerea ca neconformă a ofertei unei societăţi comerciale (persoană vătămată în dosar), deşi aceasta îndeplinea toate cerinţele impuse de către autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire, cât şi la crearea premiselor necesare obţinerii, de către ofertantul SC ”R.M.B. Inter Med Solutions” SRL Bucureşti, care nu îndeplinea criteriile minime de calificare, a unui folos injust, constând în atribuirea frauduloasă a contractului de concesiune în valoare de 27.000.000 lei, (aproximativ 6.302.226,78 euro).

Ca urmare a intervenţiei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, independent de voinţa sau capacitatea de dispoziţie a inculpatului, contractul de concesiune a serviciului de producţie, distribuţie şi monitorizare oxigen medicinal nu a mai fost atribuit societăţii SC ”R.M.B. Inter Med Solutions” SRL Bucureşti.

Potrivit rechizitoriului, faptele ar fi fost fost săvârşite cu intenţia prestabilită de a-i asigura un folos necuvenit ofertantului declarat iniţial câştigător, în considerarea relaţiilor personale preexistente dintre managerul autorităţii contractante, respectiv inculpatul Căpăţînă Dănuţ şi reprezentanţii SC ”R.M.B. Inter Med Solutions” SRL Bucureşti. 

Ei au fost trimişi în judecată în noiembrie 2014.

În luna mai a acestui an, Dănuţ Căpăţână a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea mită de la reprezentanţii unei societăţi comerciale care asigura servicii IT pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

El a fost managerul spitalului din 2009 şi până în mai 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.