Asociaţia Prietenii Berzelor anunţă, luni, că Judecătoria Sibiu a înlocuit cu avertisment amenda de 10.000 de lei pe care Garda de Mediu Sibiu a aplicat-o, în aprilie, după ce s-a intervenit pentru salvarea a doi pui de urs care riscau să moară. Decizia instanţei nu este definitivă. De asemenea, asociaţia anunţă că se continuă cercetarea penală, în ciuda a două ordonanţe e clasare de până acum. ”Nu vom înţelege niciodată risipa de resurse şi energie din acest caz”, au transmis reprezentanţii organizaţiei, precizând că ar vrea să vadă aceeaşi îndârjire la Garda de Mediu Sibiu şi atunci când vine vorba de problemele reale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pe 2 aprilie 2021, Asociaţia Prietenii Berzelor era sancţionată de către Garda de Mediu Sibiu cu amenda maximă, în valoare de 10.000 de lei, pentru implicarea în salvarea celor doi pui de urs găsiţi în localitatea Biertan. A urmat o perioadă extrem de provocatoare. Am hotărât să contestăm în instanţă sancţiunea primită. La audierea la care am fost chemaţi de către reprezentanţii GNM Sibiu am declarat exact cum s-au desfăşurat lucrurile, câte telefoane au fost date în ziua aceea şi câte instituţii au fost contactate. Tot ceea ce am făcut a fost pentru salvarea lor, aceştia fiind duşi la Sanctuarul de urşi AMP Libearty, din Zărneşti, tocmai pentru că era cel mai apropiat loc unde puteau primi ajutor de specialitate. Şi, la acel moment, aveau probleme cu digestia, scaune apoase şi riscau să intre într-o stare de deshidratare extremă. Însă, din păcate, nimic din toate acestea nu au contat pentru reprezentanţii Gărzii de Mediu Sibiu, care a hotărât că merităm cea mai aspră sancţiune”, au scris, luni, pe Facebook, reprezentanţii Asociaţiei Prietenii Berzelor.  

Aceştia anunţă că, în data de 22 decembrie 2021, Judecătoria Sibiu a înlocuit sancţiunea amenzii cu avertisment.  

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 30 de zile.  

”Ştim că nu s-a terminat aici. În paralel se desfăşoară şi cercetarea penală şi, cu toate că până în momentul de faţă există două ordonanţe de clasare, se solicită în continuare urmărirea penală a preşedintei Asociaţiei Prietenii Berzelor, Miruna Gritu, pentru că a transportat puii de urs la Zărneşti. Nu vom înţelege niciodată risipa de resurse şi energie din acest caz. Ne face să credem că la Sibiu nu există alte probleme legate de mediu şi ne dorim să trăim cândva într-o ţară în care fiecare instituţie publică să se implice cu aceeaşi îndârjire şi atunci când vine vorba de problemele reale pe care trebuie să le gestioneze”, au mai transmis reprezentanţii organizaţiei.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.