O bucată de izolaţie a căzut, sâmbătă, între etajele patru şi şapte ale unui bloc cu zece etaje din municipiul Braşov, iar pompierii intervin pentru îndepărtarea bucăţilor care ar mai putea să cadă. De asemenea, echipele de intervenţie au fost solicitate pentru a scoate apa dinsubsolurile unor blocuri, după ce judeţul Braşov a fost sub cod portocaliu de furtună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, au anunţat, sâmbătă, că o bucată de izolaţie a căzut între etajele patru şi şapte ale unui bloc cu zece etaje din municipiul Braşov.

”Este posibil ca echipajul de acolo sa dea jos şi izolaţia dintre etajele şapte - zece”, au transmis reprezentanţii ISU.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

În urma in cidentului nu au fost raportate victime. 

De asemenea, echipele de intervenţie ale ISU Braşov au fost solicitate pe străzile Carpaţilor, Sitarului şi Pârâului pentru evacuarea apei din subsolurile unor blocuri, dar şi dintr-un pasaj. 

În plus, un echipaj a intervenit la o casă care a fost lovită de trăznet, fără a fi înregistrat un incendiu. 

Judeţul Braţov s-a aflat, sâmbătă, sub cod portocaliu de furtună, meteorologii anunţând ploi abundente, intensificări ale vântului şi grindină. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.