Reprezentanţii ISU au anunţat, miercuri, că Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi a fost sancţionat cu avertisment în cursul anului 2017 întrucât nu deţinea autorizaţie de securitate la incendiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"La controlul efectuat în anul 2017 s-a constatat faptul că spitalul nu deţinea autorizaţie de securitate la incendiu. A fost aplicat un avertisment, întrucât Legea 307 privind apărarea împotriva incendiului proroga termenul de obţinere a acestui document, urmând să intre în legalitate până la sfârşitul anului 2017. După lichidarea incendiului, vor fi luate măsurile legale în conformitate cu legislaţia în vigoare", a declarat Silvia Bolohan, purtător de cuvânt al ISU Iaşi.

Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri la Spitalul de boli cardiovasculare Iaşi, iniţial au fost evacuaţi 18 pacienţi situaţi la etajele superioare ale clădirii, ulterior fiind evacuaţi şi pacienţii de la etajele inferioare. Incendiul a fost stins după şase ore de intervenţie

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.