Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal (PNL), Ionuţ Stroe, a afirmat că a lucrat în trecut cu noul ministru al Apărării, pe care l-a catalogat ca fiind ”un om onorabil”. Stroe afirmă că cel mai important este că se încheie această perioadă de incertitudine şi de interimat la acest minister.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ionuţ Stroe a fost întrebat, luni seară, la Euronews România, despre numirea lui Angel Tîlvăr ca ministru al Apărării. 

“Este un parlamentar cu vastă experienţă. Probabil că experienţa şi competenţele dobândite ca şef al Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară NATO îl recomandă pentru acest post. Îl cunosc, este un om onorabil şi un parlamentar cu care am lucrat în trecut, mai ales pe zona de externe, în foarte multe dosare. Cel mai important lucru în momentul de faţă este faptul că se încheie această perioadă de incertitudine, această perioadă de interimar, că nu se prelungeşte mai mult această incertitudine politică pe care o aveam cu toţii în legătură cu un titular pentru portofoliul Apărării”, a declarat Ionuţ Stroe.  

Purtătorulo de cuvânt al liberalilor a mai fost întrebat dacă nu era important dacă avea şi experienţă în domeniul apărării.  

“Nu obligatoriu. Subliniez faptul că această conducere a ministerului poartă o importantă componentă civilă, nu trebuie să faci parte din structurile de securitate, să ai o experienţă ca şi militar, să poţi conduce Ministerului Apărării. Alături de ministru există un şef de Stat Major care coordonează operaţional toată activitatea trupelor româneşti şi nu cred că e obligatoriu să ai experienţă în zona asta militară, dar cu siguranţă competenţe are domnul Tâlvăr pentru că dimensiunea parlamentară a NATO nu este un lucru lipsit de importanţă.  Este dimensiunea politică a NATO, sunt foarte multe conferinţe, sunt foarte multe sesiuni la care participi, sunt decizii care se iau de către Parlamentele tuturor statelor membre NATO, este şeful delegaţiei României acolo şi cred că e un lucru bun”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL. 

Noul ministru al Apărării a depus jurmământul, luni seară, la Palatul Cotroceni.    

Tîlvar a fost nominalizat de către PSD, partid căruia îi revine portofoliul Apărării în Guvernul Ciucă.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.