Preşeditele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că la Administraţia Prezidenţială nu au ajuns scrisori ale copiilor care explicau de ce au nevoie de dublarea alocaţiei, aşa cum a susţinut PSD. ”Cred că acele afirmaţii trebuie citite pur şi simplu în cheie electorală”, a declarat şeful statului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, despre scrisorile pe care PSD şi Gabriela Firea au susţinut că le-au trimis copii din toată ţara la Cotroceni pentru a explica de ce au nevoie de dublarea alocaţiilor.

”Cred că acele afirmaţii trebuie citite pur şi simplu în cheie electorală. Doamna a încercat să îşi facă campanie electorală. (...) Nu au ajuns astfel de scrisori la noi la Administraţie. Eu cred că aici PSD iar încearcă să facă o acţiune electorală care, cel puţin logistic, se pare că a fost defectuoasă”, a declarat şeful statului.

Social-democraţii au transmis că au fost trimise la Cotroceni scrisori de către copiii din toată ţara în care explicau de ce au nevoie de dublarea alocaţiilor. Aceştia au adăugat că ”din visul unei biciclete, liberalii le-ar lăsa doar roata”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.