Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat cu cât ar trebui majorate pensiile, că ar trebui să existe o creştere care să compenseze în mare măsură inflaţia care a ajuns la peste 15%. Şeful statului a avansat un procent de majorare de până la 15%, însă a specificat că nu ştie dacă bugetul de stat ar permite acest lucru. Referitor la mărirea salariilor, preşedintele Iohannis a precizat că acestea trebuie corelate cu inflaţia crescută, la fel ca pensiile, deoarece nu e corect ca populaţia să plătească preţul crizelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Dacă vorbim de creşterea pensiilor trebuie să vedem contextul mai larg. S-au vehiculat tot felul de propuneri  10%, 11%, dar haideţi să vedem contextul mai larg. Nu putem să aşteptăm de la pensionari să plătească ei preţul crizelor şi în condinţiile în care avem o inflaţie care trece de 15%, eu cred că ar fi corect, ar fi rezonabil, ca această creştere a pensiilor de la 1 ianuarie să ţină cont de această inflaţie şi atunci creşterea, după părerea mea, trebuie să fie mai mare decât a fost ea până acum vehiculată. Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere până în 15%, aşa cum probabil s-ar aştepta lumea ca să existe o compensare corectă cu inflaţia, dar eu cred că merită luate în considerare toate opţiunile şi venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia. Încă un aspect pe care eu îl consider esenţial - trebuie atenţie sporită, specială pentru cei cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari”, a declarat Klaus Iohannis, chestionat înaintea participării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, cu cât ar trebui majorate pensiile, în contextul în care şi premierul Ciucă a avansat procentul de 11% pentru majorare.

Şeful statului a adăugat, chestionat despre mărirea salariilor că şi acestea trebuie corelate cu inflaţia crescută. 

„În ceea ce priveşte creşterea salariilor, m-am expprimat în repetate rânduri, aşa cum cred că creşterea pensiilor trebuie să fie corelată cu inflaţia, cred că şi salariile trebuie să fie într-un fel rezonabil corelate cu inflaţia. Dacă nu există creşteri de pensii şi salarii, înseamnă că de fapt populaţia plăteşte preţul crizelor şi acest lucru mie nu mi se pare corect”, a conchis Iohannis. 

Discuţiile între liderii coaliţiei despre aceste majorări au fost ca pensiile să crească cu minim 10% de la 1 ianuarie 2023, iar salariul minim să ajungă la 3.000 lei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.